Perspectivele de creștere pe termen lung ale zonei euro se deteriorează, în condițiile în care avansul economic recent a fost susținut mai ales de factorul muncă, nu de productivitate. În lipsa unei accelerări semnificative a productivității, ritmul potențial de creștere a PIB este tot mai probabil să scadă sub pragul de 1% în anii următori.
O creștere fragilă, dependentă de piața muncii
În ultimii ani, economia zonei euro a avut o evoluție modestă, cu excepția revenirii rapide post-pandemie. Spre deosebire de SUA, unde creșterea a fost susținută în principal de productivitate, Europa a depins mai mult de extinderea forței de muncă și de creșterea ratei de ocupare.
Această structură a creșterii ridică semne de întrebare pentru viitor, în special în contextul unei populații îmbătrânite. Sistemele sociale europene, bazate în mare parte pe contribuții curente, au nevoie de creștere economică pentru a rămâne sustenabile, în timp ce finanțele publice sunt deja sub presiune în mai multe state membre.
De ce contează creșterea potențială
Economiștii analizează creșterea potențială pentru a evalua „viteza de croazieră” a unei economii fără riscuri de supraîncălzire. Estimările Comisiei Europene indică deja o tendință de încetinire: de la 1,4% în prezent către aproximativ 1,2% în următorii ani pentru zona euro.
Această dinamică este determinată de patru factori principali: evoluția populației active, rata de participare la muncă, numărul de ore lucrate și productivitatea. Dintre aceștia, productivitatea rămâne veriga slabă a economiei europene.
Productivitatea – marele deficit al Europei
Diferența față de SUA este semnificativă. În perioada 2024–2025, economia americană a crescut cu 2,1%, față de doar 1,1% în zona euro. Mai important, aproape întreaga creștere din SUA a fost generată de productivitate, în timp ce în Europa contribuția acesteia a fost marginală.
În schimb, creșterea europeană a fost susținută în principal de extinderea forței de muncă. Exemplele la nivel de țări confirmă această tendință: avansul economic puternic al Spaniei a fost alimentat de imigrație, în timp ce economii majore precum Germania și Italia au înregistrat chiar scăderi ale productivității.
Această structură este dificil de menținut pe termen lung, deoarece creșterea bazată pe forța de muncă nu poate substitui progresul productivității, mai ales într-un context demografic nefavorabil.
Demografia devine un obstacol major
Pe termen mediu, contribuția populației la creșterea economică este estimată să scadă semnificativ. În următorii trei ani, impactul demografic asupra PIB ar putea diminua cu aproximativ 0,35 puncte procentuale.
Chiar dacă rata de ocupare și numărul de ore lucrate rămân stabile, acest factor ar putea împinge creșterea potențială sub 1%, cu estimări care indică un nivel de aproximativ 0,8% până în 2028.
Politicile publice și nevoia de reforme
Menținerea unui ritm de creștere apropiat de nivelurile actuale ar necesita o accelerare a productivității, susținută de investiții și reforme structurale. Inițiative precum „One Europe, One Market Roadmap” încearcă să îmbunătățească competitivitatea economică a Uniunii Europene, însă implementarea reformelor rămâne lentă.
La aproape doi ani de la publicarea raportului Draghi, doar o mică parte din recomandări au fost puse în aplicare, ceea ce sugerează că transformările necesare vor întârzia.
Concluzie: risc structural pentru economia europeană
În lipsa unor măsuri decisive pentru stimularea productivității, economia zonei euro riscă să intre într-o perioadă de creștere structural scăzută. Scăderea potențialului de creștere sub 1% nu mai este doar un scenariu, ci devine tot mai probabilă, cu implicații directe asupra sustenabilității finanțelor publice și competitivității globale a Europei.
Analiză adaptată pentru Financial Market pe baza perspectivei economiștilor de la ING.
