La finalul lunii ianuarie 2018 majoritatea celor cinci Societati de Investitii Financiare au inregistrat evolutii pozitive, fiind consemnate cresteri de 7,6% la SIF Moldova, 7,4% la SIF Muntenia, 4,2% la SIF Transilvania, 2,1% la SIF Oltenia respectiv o scadere de 0,1% in cazul SIF Banat-Crisana, se arata intr-un comunicat al Asociatiei Administratorilor de Fonduri.
Totodata, nivelul cumulat al activelor nete ale celor cinci SIF a fost de 8,8 mld. lei, in crestere cu 3,7% fata de nivelul inregistrat la sfarsitul anului 2017. Exprimat in euro, nivelul activelor nete la sfarsitul lunii ianuarie a fost de 1,89 mld., in crestere cu 3,7% fata de luna precedenta.
Evolutia preturilor de inchidere comparativ cu cele ale lunii precedente a fost exclusiv pozitiva, fiind consemnate cresteri de 13,1% la SIF Oltenia, 10,6% la SIF Moldova, 10,5% la SIF Banat-Crisana, 4,6% la SIF Muntenia, respectiv 2,7% la SIF Transilvania.
Discontul la care sunt tranzactionate in piata actiunile celor cinci SIF se situeaza intre 19,3% pentru SIF Moldova si 45,6% pentru SIF Transilvania.
In functie de structura activelor la sfarsitul lunii ianuarie, pe total SIF, investitiile financiare pe termen scurt au crescut cu 3,5% fata de luna decembrie 2017, pana la 6,8 mld lei. Ponderea investitiilor pe termen scurt in total active a crescut la 74,7% in luna ianuarie, de la 74,6% in luna precedenta.
Valoare insumata a actiunilor cotate (pe ansamblul portofoliilor SIF), a crescut cu 7,5%, pana la 6,7 mld lei la sfarsit de ianuarie, de la 6,2 mld lei la final de an 2017. Ponderea acestora in total active SIF la finalul lunii raportate a sporit la 73%, fata de 70,2% in luna precedenta.
Analizata pe fiecare SIF in parte, ponderea actiunilor cotate din portofoliu in total active la finalul anului 2017 se prezinta astfel: SIF Transilvania cu (84,7% anterior), SIF Banat-Crisana cu 71,1% (73,6% anterior), SIF Moldova cu 70,8% (70% anterior), SIF Muntenia 68,3% (60,3% anterior) si SIF Oltenia cu 66,1% (65,1% anterior).
In acelasi timp actiunile necotate pe total SIF, care insumau la sfarsitul anului 2017 aproximativ 1,19 mld. lei, au scazut pana la 1,18 mld. lei, avand o pondere de 12,9% – in scadere fata de la 13,4% la finalul lunii precedente. Cea mai mare detinere de astfel de actiuni s-a regasit la SIF Oltenia, unde acestea au avut valoarea de 611 mil. lei, iar cea mai mica la SIF Transilvania, de 76,7 mil. lei.
La finalul lunii ianuarie, capitalizarea la nivelul celor cinci SIF a fost de aproximativ 5,9 mld. lei, in crestere cu 9,5% fata de nivelul lunii decembrie 2017. Exprimata in euro, capitalizarea la finele lunii raportate a fost de aproximativ 1,28 mld., cu 9,5% mai mare decat nivelul lunii precedente.
[ajax_load_more post_type=”post” transition=”fade” button_label=”Mai multe articole”]