Producătorul și furnizorul de energie Electrica ( BVB: EL) a raportat venituri operaționale de 9.890,8 milioane de lei in perioada ianuarie – septembrie 2023, în scădere ușoară (3,2%) față de primele nouă luni ale anului 2022.
EBITDA a ajuns la 1.252,9 milioane de lei, în creștere cu 13,5% iar profitul net la 418,3 milioane de lei, în scădere cu 21,6% (sau 115,4 milioane de lei) față de primele nouă luni ale anului 2022.
Tot în acest interval, volumele de energie distribuită și furnizată au fost mai mici cu 6,2%, respectiv 10% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Profitul operațional a înregistrat o reducere mai mică, de 2,7%, pe fondul scăderii veniturilor operaționale cu 3,2% (în principal ca efect al majorării tarifelor), coroborat cu implementarea MACEE și efortul de a menține costurile sub control.
Cheltuielile cu achiziția de energie electrică au scăzut cu 873,5 milioane de lei (sau 11,3%), la 6.854,0 milioane de lei, față de 7.727,7 milioane de lei în perioada comparativă, în principal datorită scăderii puternice, în medie cu 47,9%, a costurilor privind energia electrică pentru acoperirea CPT pentru segmentul de distribuție, ca rezultat al implementarii MACEE, la care se adaugă impactul nefavorabil din majorarea prețului de achiziție a energiei electrice pe segmentul de furnizare, în medie cu 20%.
Cheltuielile operaționale au fost reduse cu 3,3% comparativ cu aceeași perioada a anului trecut, iar profitul net în primele 9 luni ale acestui an a înregistrat o reducere de 115,4 milioane de lei (21,6%), cauza principală fiind creșterea impactului negativ al rezultatului financiar, de la 103,3 milioane de lei în 2022, la 216,8 milioane de lei în 2023 (o creștere de 110%).
Creșterea semnificativă a costurilor cu dobânzile aferente anului 2023, față de anul 2022, reprezinta un efect direct al neîncasării în termenele stabilite de lege a sumelor de la Ministerul Energiei și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, ca urmare a aplicării mecanismului de plafonare a prețurilor pentru energia electrică și gazele naturale, conform legislației aplicabile.
Declarație Alexandru Chiriță, Director General Electrica: “Obținerea constantă a unor performanțe financiare favorabile, chiar și în contextul schimbărilor rapide din sectorul energetic, subliniază încă o dată capacitatea extraordinară de adaptare și viziunea strategică profundă a echipei noastre.
Succesul Grupului Electrica este evidențiat prin creșterea EBITDA cu 13,5%, acesta fiind cel mai convingător semn al abilității noastre de a pune în practică strategii eficiente pentru sporirea rentabilității și optimizarea operațiunilor.
Realizările consistente pe care le-am înregistrat începând cu anul 2022, și care continuă în 2023, sunt rezultatul unei adaptări constante, a unei gestionări prudente a riscurilor și a aplicării cu succes a strategiilor noastre de creștere, care se reflectă într-o evoluție pozitivă și durabilă pentru Grupul Electrica.
Înainte de sfârșitul acestui an, vom prezenta noua strategie pe termen mediu și lung a Grupului, care va cuprinde aceeași doză ridicată de reziliență și flexibilitate, axându-se nu doar pe adaptarea domeniilor de activitate principale la mediul complex în care operăm, ci și pe exploatarea surselor regenerabile și pe principiile de sustenabilitate.
Astfel, ne dorim să consolidăm poziția noastră de lider pe piață și să obținem rezultate care să corespundă așteptărilor investitorilor noștri.”
Creșterea EBITDA în primele nouă luni ale lui 2023 a fost generată, în principal, de performanța pe plan operațional a segmentului de distribuție, pe fondul creșterii veniturilor cu 27,4%, (sau 673,9 milioane de lei) la 3.135,6 milioane de lei, de la 2.461,6 milioane de lei înregistrate în aceeași perioadă a anului trecut, ca rezultat al următorilor factori:
• impact favorabil de aproximativ 348,7 milioane de lei, din majorarea tarifelor de distribuție, în medie cu 20%, comparativ cu primele 9 luni din 2022, efect pozitiv redus de scăderea volumelor de energie electrică distribuită cu aproximativ 6,2%;
• impact favorabil din evoluția veniturilor recunoscute în conformitate cu IFRIC 12 – veniturile din segmentul de distribuție de energie sunt influențate de recunoașterea investițiilor în rețeaua de distribuție în legătură cu acordurile de concesiune, aceste venituri fiind în creștere în primele 9 luni din 2023 cu 325,5 milioane de lei, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.