Indicii de la Bursa de Valori Bucuresti au marcat incă o săptămână de creșteri care amplifică evoluția de la începutul anului către randamente pe care puțini dintre noi cred ca le anticipau.
Astfel, evoluția celor 20 de companii din BET a facut ca indicele să aibă o performanță de 24.6% până in prezent, urmat de BET-NG, reperul companiilor din sectorul energetic care a caștigat 23.09%, in timp ce societățile de investiții financiare (fostele SIF-uri + Fondul Proprietatea) au generat 15.47%.
Mai mult, dacă ne uităm peste evoluția indicelui BET-TR, adică varianta de bază la care se adaugă și dividendele oferite de companii, surpriza este și mai mare, randamentul de la inceputul anului fiind de 32.27%.
La nivelul companiilor, ziua de vineri a adus câștiguri pentru Electrica (EL) +1.56%, Purcari Wineries (WINE) +0.77% Fondul Proprietatea (FP) +0.56% si alte cateva companii cu aprecieri ale cotației mai mici, dar și scăderi pentru emitentul BVB -1.52%, Aquila Part Prod (AQ) -0.88% si altele.
Continuă de asemenea și sezonul rezultatelor financiare trimestriale, printre cei mai importanți emitenți care au raportat săptămâna aceasta fiind Banca Transilvania, Medlife, Safetech Innovations, Bittnet Systems, BRK Financial Group, Turbomecanica si alții.
Valoarea tranzactiilor a scăzut puternic spre finalul săptămânii culminand cu ziua de vineri cand am inregistrat cel mai mic nivel, respectiv 6.75 mil euro față de o medie a anului de peste 28 de mil euro.
La nivel european, piețele de acțiuni au scăzut vineri, indicele DAX inregistrand un declin de 0,8% și Stoxx 600 de 1%, în urma avertismentelor președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell și a președintelui BCE Christine Lagarde, cu privire la necesitatea potențială a unor creșteri suplimentare ale ratei dobânzii pentru a controla inflația.
Pe bursa de la Frankfurt, Bayer (-3.95%), Zalando (-4.16%) si Siemens Energy (-3%) au avut cele mai slabe evoluții in timp ce la Paris actiunile Alstom s-au corectat cu 5.55%, Louis Vuiton cu 3.82% iar Pernod Ricard, producatorul francez de băuturi alcoolice și procesatorul de plati Worldline au pierdut 5.76% respectiv 7.14%.
În știrile economice, cifrele inițiale au indicat că economia Regatului Unit a stagnat în trimestrul al treilea. La nivel săptămânal, DAX a reușit să crească ușor (+0.1%), în timp ce Stoxx 600 a scăzut cu 0.3%.
Peste ocean, indicii de pe Wall Street au crescut vineri, în condițiile în care randamentele trezoreriei s-au stabilizat, iar investitorii au digerat datele recente și comentariile guvernatorului Jerome Powell.
S&P 500 a crescut cu 1,5%, atingând maximul ultimelor 7 săptămâni, iar reperul companiilor Tech, Nasdaq a crescut cu 2.25%, în timp ce Dow Jones a câștigat 391 de puncte.
In lipsa unor date economice importante, indicatorul privind sentimentul consumatorilor de la Universitatea din Michigan a scăzut la minimul ultimelor șase luni și semnificativ sub previziuni.
Totusi, zilele următoare, atenția se va îndrepta pe publicarea ratei inflației in SUA, vânzările cu amănuntul, prețurile de producător și producția industrială.
De asemenea, ieri, președintele Fed Jerome Powell a surprins piețele spunând că banca centrală este pregătită să majoreze în continuare ratele dobânzilor, dacă este necesar.
Acțiunile megacap au crescut, inclusiv Microsoft, cu 2,5%, atingând un maxim istoric, iar Apple, Alphabet, Amazon și Nvidia au crescut între 1,8% și 2,9%.
În această săptămână, S&P 500 a crescut cu 1,1%, Nasdaq a câștigat 2.5%, în timp ce Dow Jones a crescut cu 0,6%.