Finalul zilei de ieri a marcat o nouă scădere pe bursele internationale, pe fondul datelor economice solide si a conflictului din Orientul Mijlociu.
Astfel, în Statele Unite s-a înregistrat o scădere semnificativă la nivelul indicilor ca răspuns la discursul președintelui Fed, Jerome Powell, care a subliniat că banca centrală ar putea menține rata dobânzii de referință la nivelul actual de 5,25-5,5% în cadrul reuniunii FOMC din noiembrie, însă a avertizat că rata inflației rămâne ridicată, fapt ce poate justifica majorări ulterioare ale ratei dobânzii.
Powell a menționat că o creștere continuă peste trend sau o stagnare a pieței muncii ar putea pune în pericol demersurile privind scaderea inflației și ar putea necesita o întărire suplimentară a politicii monetare.
Acesta a mai adăugat că acțiuni insuficiente ar putea permite ca inflația să rămână peste țintă, ceea ce ar avea un cost ridicat pentru ocuparea forței de muncă dacă dobânzile vor mai crește. Pe de altă parte, Powell a precizat că un exces de acțiune ar putea avea un efect negativ asupra economiei pe termen lung.
Indicatorii de referință au înregistrat scăderi semnificative:
• Dow Jones Industrial Average (DJI) a scăzut cu 0,9% sau 287 de puncte, închizând la 33,127.
• Nasdaq Composite a înregistrat o scădere de 1.53% închizând la 12,983, cauzată de performanța slabă a acțiunilor tehnologice
• S&P 500 a scăzut cu 1,26% până la 4,224 de puncte, toate cele 11 sectoare ale indicei înregistrând scăderi.
Pe lângă acestea, randamentul obligațiunilor guvernamentale a continuat să crească, iar indicele de volatilitate CBOE (VIX) a crescut până la aproape 22 de puncte, atingând cel mai înalt nivel din luna martie.
Declinul a fost evident în toate sectoarele din componența indicelui S&P500.
În Europa, piețele de acțiuni au închis vineri pe minus, indicele german DAX scăzând cu 1,6%, cel mai mic nivel din luna mai, in timp ce indicele Stoxx 600 paneuropean a scăzut cu 1,36%, pe fondul creșterii randamentelor obligațiunilor și al tulburărilor geopolitice din Orientul Mijlociu care continuă să exercite presiuni asupra acțiunilor europene.
Pe măsură ce sezonul de câștiguri din Europa a început, tot mai multe companii raportează rezultatele financiare pentru trimestrul al treilea. Astfel, vânzările producătorului de cosmetice L’Oreal au fost sub așteptările analiștilor, în timp ce compania din sectorul chimic Sika a raportat o creștere de 5,6% a vânzărilor în primele trei trimestre ale anului 2023.
În plus, Boliden, o companie suedeză din sectorul metalurgic a raportat o creștere a vânzărilor cu 5,6%, dar veniturile Husqvarna au ratat estimările.
Din punct de vedere macroeconomic, noi date au arătat că prețurile de producție germane au scăzut cu 14,7% în septembrie față de anul precedent, cea mai mare scădere de când a început colectarea datelor, întărind speranțele că procesul dezinflaționist este pe drumul cel bun.
La nivel săptămânal, indicele DAX a scăzut cu 2.77%, EuroStoxx 600 cu 3.51% iar CAC40, indicele de la Paris cu 3%.
La Bucuresti, toti indicii au închis ultima ședință de tranzactionare cu evoluții negative.
Conform Prime Transaction, valorile au fost cuprinse intre -1.25% pentru BETPlus si -0.24% in cazul indicelui BET-TR. BET a scăzut cu 1.23% si a inchis ședința sub pragul de 14.000 de puncte.
Valoarea tranzacțiilor a fost de 19,73 milioane euro, cel mai mare rulaj din această săptămână. Banca Transilvania (TLV) se mentine in topul lichidității cu o valoare tranzactionată de 32,31 milioane lei.
Din indicele BET, doar trei emitenti au închis in crestere: Digi Communications (DIGI) 0.84%, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) 0.28% si Hidroelectrica (H2O) 0.17%. Banca Transilvania (TLV) s-a corectat cu 4.01%, fiind si data ex-dividend.