BITTNET SYSTEMS face un pas in plus pentru listarea companiei FORT S.A. (parte a Grupului Bittnet) pe sistemul multilateral de tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti, piata AeRO-SMT, eveniment ce ar putea avea loc, estimativ, in trimestrul 1 2024, dupa primirea tuturor aprobarilor din partea institutiilor pietei de capital.
Listarea FORT va fi una tehnica si va fi precedată de un plasament privat pentru majorarea capitalului societatii derulat in perioada urmatoare. Intermediarul ce va asista FORT in procesul de admitere la tranzactionare, dar si in plasamentul privat, va fi SSIF Tradeville.
FORT S.A. este compania de securitate cibernetica parte a Grupului Bittnet care implementeaza solutii si servicii pentru protejarea activelor digitale ale clientilor si pentru apararea impotriva amenintarilor cibernetice in crestere.
Lista de servicii oferite de Fort cuprinde audit de conformitate IT pentru diverse standarde ale institutiilor de reglementare, servicii de teste de penetrare pentru aplicatii web si infrastructura de retele IT pentru clienti din Romania si Uniunea Europeana precum si servicii de proiectare, implementare si mentenanta pentru sisteme de management IT si securitate informationala.
De asemena Fort ofera servicii de proiectare a controalelor si a sistemelor de securitate IT ce urmeaza a fi implementate, servicii de proiectare arhitectura solutii tehnice de infrastructura IT privind integrarea sistemelor informatice financiare in Cloud Public si servicii de proiectare arhitectura solutii tehnice de infrastructura IT pentru implementarea sistemelor informatice in sectorul IT.
In primele 9 luni, FORT a realizat o cifra de afaceri de 12 milioane lei si un profit brut de 2,3 milioane lei.