Holde Agri Invest SA, companie românească care operează terenuri agricole, a închis cu succes oferta de plasament privat pentru acțiunile sale, atrăgând 10 milioane de lei de la investitorii de pe Bursa de Valori București. Oferta s-a desfășurat între 16 și 23 decembrie 2019. Intermediarul tranzacției a fost SSIF BRK Financial Group, iar plasamentul privat a fost realizat prin intermediul sistemului de tranzacționare POFX administrat de Bursa de Valori București, destinat ofertelor publice și plasamentelor private.
În perioada de ofertă, compania a plasat 8.984.267 acțiuni ordinare noi, care au fost vândute pentru 1.1135 lei pe acțiune. La ofertă au participat 27 de investitori, subscrierea medie fiind de aproximativ 370.000 de lei. Ca urmare a plasamentului privat, capitalul social al Holde va fi majorat până la 32,3 milioane de lei.
Conform cu informațiile furnizate în Documentul de Ofertă, acțiunile companiei vor intra la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București în termen de 6 luni de la închiderea plasamentului privat, astfel, până la sfârșitul lunii iunie 2020. Odată listată pe AeRO, Holde va fi prima companie agricolă disponibilă la tranzacționare pe BVB. Acțiunile companiei se vor tranzacționa sub simbolul HAI.
„Mulțumim tuturor investitorilor pentru participarea la plasamentul nostru privat. Acesta marchează un nou început pentru Holde Agri Invest, acela de companie tranzacționată public. Capitalul strâns de la investitorii BVB va fi folosit pentru extinderea suprafeței exploatate, ajutându-ne astfel să devenim un jucător semnificativ pe piața agricolă locală. Așteptăm cu nerăbdare debutul acțiunilor HAI pe piața AeRO până la sfârșitul primei jumătăți a acestui an și între timp continuăm implementarea planului nostru ambițios de dezvoltare”, a declarat Liviu Zăgan, CEO Holde Agri Invest.
Capitalul strâns în timpul plasamentului privat va fi utilizat pentru extinderea suprafeței lucrate prin achiziția de ferme agricole. Odată ce investițiile vor fi finalizate, Holde Agri Invest va avea cel puțin un total de 7.000 de hectare de teren în operare.
Obiectivul Holde este de a deveni unul dintre cei mai mari jucători români pe piața agricolă locală, cu un portofoliu de minim 20.000 hectare de teren operat în următorii 10 ani. Pentru a atinge acest obiectiv, Holde își propune să investească peste 50 de milioane de euro în dezvoltarea afacerii, să promoveze o afacere agricolă modernă, în care eficiența și excelența operațională reprezintă principalele ingrediente din spatele rezultatelor.
„Odată cu închiderea plasamentului privat al Holde Agri Invest, am adus investitorilor Bursei de Valori București o premieră pe piața de capital locală – prima companie agricolă tranzacționată public. Prin acțiunile HAI, le propunem investitorilor BVB nu doar posibilitatea de a-și diversifica portofoliile dar și de a realiza investiții profitabile bazate pe guvernanță corporativă și principii solide de business, într-o industrie care a adus de-a lungul timpului randamente profitabile acționarilor săi”, a declarat Eugen Voicu, membru al Consiliul de administrație la Holde Agri Invest SA și acționar fondator al Certinvest.
Conceptul pentru Holde a fost inventat în 2016 de patru antreprenori români, Liviu Zăgan, Robert Maxim, Matei Georgescu și Alexandru Covrig. În 2017, fondatorii și-au unit forțele cu echipa companiei locale de asset management, Certinvest și împreună, în 2018, au stabilit modelul de afaceri inovator din spatele Holde Agri Invest SA.
La scurt timp, Holde a primit prima investiție externă de la Vertical Seven Group, un fond stabilit de antreprenorii români Iulian Cîrciumaru și Andrei Crețu. După închiderea plasamentului privat, Holde Agri Invest SA are 52 de acționari.
Vertical Seven Group rămâne cel mai mare acționar al Holde, cu 19,6% din companie, în timp ce restul investitorilor dețin între 9% și 0,1% în afacere. Modelul de business prevede ca niciun acționar să nu dețină o participație majoritară în cadrul companiei.
[ajax_load_more]