ROCA Industry, primul holding romanesc de companii de materiale de constructii, parte din portofoliul ROCA Investments a anuntat printr-un comunicat pe BVB că a aprobat pretul de subscriere pentru prima etapa a majorarii capitalului social al ROCA Industry (etapa exercitarii dreptului de preferinta), precum si alte detalii ale procesului de majorare a capitalului social.
Astfel, având in vedere decizia din vara acestui an cand Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor Societatii a aprobat majorarea capitalului social, astăzi Consiliul de Administratie a aprobat ca in cadrul majorarii să fie oferite un numar de 15.000.000 actiuni noi cu o valoare nominala de 10 RON per actiune si o valoare nominală totala de 150.000.000 RON.
In cadrul primei etape, actiunile noi vor fi oferite spre subscriere catre actionarii inregistrati in registrul actionarilor Societatii tinut de catre Depozitarul Central S.A., cu data de inregistrare 12 iulie 2023, pe baza drepturilor de preferinta pe care acestia le detin.
In cadrul celei de-a doua etape, actiunile noi care raman nesubscrise vor fi oferite spre subscriere in cadrul unui plasament privat.
De asemenea, Consiliul de Administratie al Roca Industry a decis că majorarea capitalului va fi facuta prin aport in numerar si, dupa caz, in etapa Plasamentului Privat, prin conversia Creantei Roca Investments.
„Consiliul de Administratie aproba ca, in cadrul etapei Plasamentului Privat si sub rezerva ramanerii ca nesubscrise a unui numar corespunzator de actiuni noi in cadrul etapei exercitarii drepturilor de preferinta, Societatea de Investitii Alternative cu Capital Privat Roca Investments S.A. să poată subscrie un numar de pana la 5.641.277 actiuni noi, la o valoare nominala individuala de 10 RON si o valoare nominala totala de 56.412.770 RON, reprezentand contravaloarea unei creante in valoare de 56.412.775,6 RON detinuta de Roca Investments, in calitate de creditor, impotriva Societatii, in calitate de debitor.″
Creanta Roca Investments este certă, lichidă si exigibilă, astfel cum rezulta din raportul de evaluare din data de 2 octombrie 2023, intocmit de catre expertul independent Veridio S.R.L., fiind evaluator autorizat, membru corporativ al ANEVAR.
Actiunile noi ce vor fi emise catre Roca Investments in baza conversiei Creantei Roca Investments vor fi platite in totalitate de Roca Investments, la valoarea lor nominala, prin compensare cu valoarea Creantei Roca Investments.