Deciziile politice și strategice adoptate la nivelul NATO și al Uniunii Europene marchează începutul unui nou ciclu economic pentru industria de apărare.
Creșterea accelerată a bugetelor militare, asumarea unor ținte investiționale fără precedent și presiunea asupra capacităților de producție existente transformă apărarea dintr-o prioritate exclusiv militară într-un vector major de dezvoltare economică și industrială.
Aceste angajamente se traduc direct în programe multianuale de înzestrare și investiții publice, care generează un nivel susținut de cerere pentru industrie.
În cadrul summitului NATO de la Haga, în 2025, liderii NATO au convenit o majorare a cheltuielilor pentru apărare stabilind o țintă de 5% din PIB: 3,5% din PIB pentru capabilități militare și 1,5% din PIB pentru investiții conexe securității statelor.
Conform analizei din raportul EY-Parthenon / DekaBank, The Path to European Sovereignty: Defense, pentru ca să poată atinge acest obiectiv, statele europene membre NATO sunt nevoite să crească cheltuielile de apărare până la aproximativ 320 de miliarde de euro anual pentru cheltuieli de apărare, la care se adaugă investiții suplimentare de 330 de miliarde euro pe an pentru investiții conexe securității.
Analiza arată că investițiile militare necesare la nivelul țărilor membre NATO sunt concentrate în special în capabilități aeriene (35%), apărarea antiaeriană (23%), forțe terestre (22%), forțe navale (21%). Majoritatea investițiilor se concentrează pe zona de forțe aeriene și apărarea antiaeriană.
La nivel național, aceste angajamente se materializează în programe concrete de înzestrare și investiții, iar raportul EY România la intersecția dintre securitate și economie arată că România se înscrie în acest trend prin programe majore de înzestrare în zona apărării aeriene și antiaeriene.
În ultimii ani, România a comandat 67 de avioane F-16, sisteme Patriot în valoare de aproximativ 4 miliarde USD și sisteme Mistral prin proiectul MANPAD, în valoare de peste 600 milioane euro.
În plus, România a selectat deja un câștigător pentru programul Shorad – Vshorad, destinat apărării antiaeriene cu rază scurtă și foarte scurtă, cu o valoare de peste 2 miliarde euro. Această orientare este în linie cu prioritățile NATO privind consolidarea capabilităților de apărare aeriană.
În paralel, România își consolidează investițiile în apărarea antiaeriană și în stocurile de muniții aferente prin intermediul programului SAFE.
Pentru România, acest context geopolitic și dinamica investițională creează un dublu efect. Pe termen scurt, creșterea cheltuielilor de apărare pune presiune asupra priorităților bugetare, în timp ce pe termen mediu și lung programele de înzestrare creează premisele pentru dezvoltarea unei industrii de apărare mai competitive și mai tehnologizate, cu efecte de multiplicare la nivel economic.
Pentru guverne, aceste investiții consolidează capacitatea de descurajare, reduc vulnerabilitățile de securitate și conduc la dezvoltarea industriei atât pe verticală, cât și pe orizontală prin cooptarea diferitelor companii ce pot face parte din lanțul de aprovizionare, fie ele din sectorul public sau privat.
Aceste companii pot varia de la companii din metalurgie, siderurgie, industria auto, companii software și nu numai. Rezultatul este formarea unui ecosistem industrial complex, caracterizat prin integrare tehnologică și standarde ridicate de calitate., care generează lanțuri de aprovizionare integrate și standarde stricte de calitate.
Rezultatul este că se generează locuri de muncă stabile și bine plătite, cu un grad înalt de calificare, de la ingineri, programatori până la tehnicieni specializați, care contribuie la dezvoltarea capitalului uman și la creșterea competitivității industriale.
În plus, transferul de tehnologie și efectele de spillover către sectoarele civile amplifică impactul economic, consolidând reziliența și capacitatea de inovare la nivel național.
Datele SIPRI analizate în raportul EY România la intersecția dintre securitate și economie evidențiază că industria națională de apărare se confruntă cu un decalaj semnificativ, rezultat dintr-o perioadă prelungită de subfinanțare și lipsă de investiții relevante.
România nu are în prezent nicio companie inclusă în TOP 100 global al companiilor după venituri din industria de apărare. În același timp, Polonia, prin compania PGZ și Cehia, prin Czechoslovak Group, au câte o companie inclusă în acest clasament, ambele raportând creșteri semnificative ale veniturilor, de 48% în cazul PGZ și 186% pentru Czechoslovak Group.
Aceste date oferă speranță pentru industria de apărare din România, prin prisma faptului că țări de pe flancul estic al NATO pot produce actori industriali relevanți, atunci când există continuitate industrială, capacitate de producție și colaborări în programe majore de apărare.
Pentru România, beneficiile economice și tehnologice nu se vor materializa în mod automat. Ele depind de politici publice stabile și coerente, de parteneriate strategice cu sectorul privat și de capacitatea de a transforma cererea militară într-un catalizator pentru dezvoltare, retehnologizare și crearea de competențe relevante la nivel local.
În următorii ani, industria de apărare va fi un test al capacității statelor europene de a conecta securitatea cu dezvoltarea industrială. România este în situația în care poate transforma presiunea contextului geopolitic într-un avantaj economic, cu condiția să valorifice această fereastră de oportunitate printr-o viziune industrială clară, predictibilitate și colaborare reală între sectorul public și cel privat.
