Din cele 115 tranzacții anunțate pe piața locală de fuziuni și achiziții în prima jumătate a acestui an, 20 au depășit valoarea de 40 milioane de euro, față de 15 astfel de tranzacții în aceeași perioadă a anului trecut.
Deși numărul total de tranzacții anunțate a scăzut cu 8% an/an, ponderea tranzacțiilor mari a crescut. Astfel, dacă în prima jumătate a anului 2023 valoarea medie a unei tranzacții anunțate era de 17 milioane de euro (excluzând mega tranzacția prin care operațiunile Enel România au fost preluate de PPC), în primul semestru al acestui an valoarea medie a crescut la 23 de milioane de euro.
Acest lucru se datorează pe de o parte dimensiunii mai mari a companiilor țintă, iar pe de altă parte creșterii evaluărilor pe fondul stabilității macroeconomice și îmbunătățirii sentimentului economic. Analiza exclude tranzacțiile încheiate pe Bursa de Valori București (de tipul IPO-uri, SPO-uri, răscumpărări sau deal-uri bilaterale cu acțiuni listate).
În lipsa unui megadeal precum tranzacția cu Enel din prima jumătate a anului trecut care a propulsat piața la 3,4 miliarde euro în termeni de tranzacții anunțate, valoarea totală a pieței de fuziuni și achiziții de la începutul anului curent a scăzut la 2,6 miliarde de euro. Izolând însă impactul acestui mega deal, piața locală a înregistrat o creștere anuală totală de 24%, de la 2,1 miliarde euro la 2,6 miliarde de euro.
La nivel de structură, piața a rămas dinamică în sectoarele de energie, real estate și industrie, acestea generând împreună 47% din numărul total al tranzacțiilor anunțate de la începutul anului.
În energie, sectorul producătorilor de electricitate din surse regenerabile, atât operaționali, cât și în diverse stadii de dezvoltare, a rămas de mare interes pentru investitori, valoarea medie a tranzacțiilor crescând 3,8 ori an/an (excluzând Enel), până la 34 milioane euro. Industria și sectorul real estate au rămas de asemenea interesante pentru investitori, fiecare cu câte 16 tranzacții de tip M&A anunțate, la valori medii de 20, respectiv 27 milioane euro/tranzacție.
În IT&C se remarcă o scădere atât a numărului de tranzacții anunțate (16 în primul semestru din 2024 vs 30 în S1 din 2023), cât și a valorii totale a acestora (131 milioane euro în S1 2024 față de 310 milioane euro în S1 2023).
Această dinamică poate fi pusă pe seama modificărilor legislative privind eliminarea scutirii de impozit pe venit a angajaților din acest sector, fapt care a pus jucătorii în fața unei alegeri între conservarea capitalului uman și menținerea marjelor de profitabilitate.
Investitorii strategici rămân cei mai activi cumpărători în piața românească de fuziuni și achiziții, 56 din cele 115 tranzacții fiind realizate de aceștia. Fondurile de investiții și-au diminuat prezența în calitate de cumpărători pe piața locală, doar 10 investitori financiari anunțând achiziția unor companii românești în perioada ianuarie – iunie 2024 (față de 28 de tranzacții operate de fonduri în perioada ianuarie-iunie 2023). Această scădere este aproape în totalitate generată de sectorul de IT&C.
Principalele tranzacții în primul semestru al anului 2024
Cea mai mare tranzacție anunțată în sectorul financiar, dar care nu a fost încă finalizată, este reprezentată de achiziția OTP Bank de către Banca Transilvania, despre care presa raportează deja primirea aprobării Consiliului Concurenței. În paralel, Banca Transilvania înaintează în procesul de achiziție a BRD Pensii, tranzacție prin care va accesa segmentul pensiilor private obligatorii.
Digi Romania și grupul Clever Media sunt în proces de achiziție a operatorului Telekom România, tranzacție condiționată de mai multe aspecte, inclusiv obținerea aprobărilor necesare de la Consiliul Concurenței.
Acest semestru a adus și decizia Globalworth de a face exit integral din sectorul logistic. O primă parte a portofoliului, respectiv proprietățile industriale, a fost deja transferată către un cumpărător strategic, CTP, la o valoare anunțată de 70 milioane de euro. Cea de-a doua tranzacție derulată împreună cu Global Vision vizează trei parcuri logistice ce vor fi achiziționate de dezvoltatorul belgian WDP, în schimbul unei sume anunțate de 100 milioane euro.
Alte tranzacțiile semnificative care au avut închiderea financiară în primul semestru al anului includ achiziția First Bank de către Intesa Sanpaolo, achiziția Trei Brutari de către grupul mexican Bimbo și vânzarea complexului Expo Market Doraly către WDP.
Perspective pentru a doua jumătate a anului 2024
Pe fondul deciziei Băncii Centrale Europene de a reduce rata de dobândă de politică monetară, se anticipează o scădere a ratei inflației atât în zona euro, cât și în România care, în mod tradițional, urmează același trend. România reușește să rămână un hub atractiv pentru investitorii străini care continuă să facă achiziții strategice pe piața locală.
Conservarea stabilității macroeconomice în cursul unui an electoral, disponibilitatea fondurilor europene de natură să sprijine finanțarea cheltuielilor de capital în domeniile strategice precum și scăderea graduală a inflației au dus la îmbunătățirea indicatorului de sentiment economic și temperarea percepției de risc față de jucătorii din economia locală.
Sectorul energiei va rămâne în prim plan atât ca număr de tranzacții, cât și ca valoare, în contextul avansării a numeroase proiecte de energie regenerabilă în procesul de autorizare și construire.
Sectorul serviciilor private de sănătate și cel al bunurilor de larg consum sunt de asemenea așteptate tranzacții semnificative, cu perspectiva generării unui nou mega deal. Industria și sectorul de IT&C vor rămâne dinamice, investitorii strategici rămânând dominanți în defavoarea fondurilor de private equity.