Brokerii de la Ipopema Securities au emis un nou raport de analiză după rezultatele primelor șase luni pentru compania de securitate cibernetică Safetech Innovations, cu recomandarea de Cumpărare și un preț țintă de 3.7lei/acțiune, ceea ce înseamnă un randament potențial de aproape 27% raportat la cotația curentă (2.9 lei/acțiune).
Astfel, compania listată pe piața principală de la BVB sub simbolul SAFE, a raportat un profit net de 2,7 milioane RON (+135,4% trimestrial, +22,9% anual) în T2 2023, cu 34,0% sub așteptările analiștilor de 4,1 milioane RON, în principal din cauza creșterii veniturilor sub așteptări. Aceste rezultate au fost influențate în principal de:
• Venituri: Veniturile totale au ajuns la 7,5 milioane RON (+24,8% trimestrial, +2,8% anual), cu 27% sub așteptările de 10,3 milioane RON. Creșterea veniturilor ar fi putut fi chiar mai mică din cauza reducerii investițiilor corporative datorate cererii agregate mai mici de bunuri și servicii în România și nivelului actual crescut al ratelor dobânzii.
• Cheltuieli operaționale (OPEX): Au ajuns la 4,4 milioane RON (-6,8% trimestrial, -7,8% anual) și au fost cu 21,1% sub așteptări, determinate de costuri mai mari cu materiile prime și consumabile și costuri de personal mai mici.
• Costurile materiilor prime și consumabilelor au ajuns la 3,4 milioane RON (+13,5% trimestrial, +51,1% anual).
• Beneficiile angajaților au fost de 2,4 milioane RON (-16,6% trimestrial, +12,3% anual), cu 16,6% sub așteptări.
• Amortizarea și deprecierile au ajuns la 0,7 milioane RON (+0,8% trimestrial, -8,8% anual).
• Alte cheltuieli operaționale au fost de 1,0 milioane RON (-8,0% trimestrial, -57,6% anual), cu 44,9% sub așteptările analiștilor.
• Profitul operațional: A fost de 3,1 milioane RON în T2 2023 (+135,0% trimestrial, +22,4% anual), totuși cu 33,9% sub așteptări, marja operațională a companiei fiind de 42,0%.
• Venitul financiar net: A fost de -0,1 milioane RON, cu 20,3% sub așteptări. Cheltuielile financiare raportate de companie sunt determinate de cheltuielile cu leasing-urile, precum și diferențele valutare, deoarece Safetech nu are datorii în bilanț.
• Impozitul pe venit: A fost de 0,4 milioane RON (+73,0% trimestrial, -5,2% anual), cu 34,0% mai mic, rata efectivă a impozitului pe venit fiind de 4,9%.
• Profit net: A fost raportat la 2,7 milioane RON (+135,4% trimestrial, +22,9% anual), dar cu 34,0% sub așteptările analiștilor. Marja netă a companiei pentru al doilea trimestru a fost de 36,4%.
Opinie: Negativă. ″Rezultatele finale au fost semnificativ sub așteptările noastre, influențate de creșterea veniturilor sub așteptări, deși o comparație cu rezultatele precedente arată reziliență.
Credem că compania se află încă într-o poziție avantajoasă în ceea ce privește cererea pe termen lung, deoarece produsele și soluțiile de securitate cibernetică pot deveni fundamentale ca urmare a adoptării pe scară largă a tehnologiei, precum și a progreselor iterative în tehnologiile pe care companiile le folosesc în activitățile lor zilnice.
Cu toate acestea, se pare că Safetech Innovations este momentan afectată de investiții mai mici ale companiilor, combinată cu cheltuieli mai mici la nivel guvernamental.
În viitor, ne așteptăm ca cererea să revină, în special începând cu T4 2023 în România. Filialele Safetech care operează la nivel internațional încă nu au avut evoluții pozitive tangibile, fiind doar un centru de costuri in prezent.
În opinia noastră, aceste filiale ar putea să recupereze decalajul, sugerând că nu există riscuri atunci când luăm în considerare previziunile pentru întregul an fiscal.″
Analiza in totalitate popate fi accesată aici.