Datele publicate de Eurostat indică o scădere de -0,7% a vânzărilor cu amănuntul în luna mai, ceea ce confirmă începutul slab al trimestrului al doilea pentru economia zonei euro. Acest rezultat vine după un declin de -0,3% al activității din sectorul serviciilor în aprilie, întărind perspectiva că PIB-ul ar putea fi negativ în perioada aprilie–iunie, conform unei analize efectuată de ING Bank.
Corecție după un început de an solid
Vânzările retail au avut un început de an promițător, susținute de o creștere solidă a salariilor, în ciuda unui consumator încă prudent. Totuși, datele din mai oferă un reality check: o scădere lunară de -0,7% afectează tendința generală, chiar dacă unele efecte pot fi explicate prin calendarul sărbătorilor.
Redresarea consumului e posibilă, dar rămâne incertă
Pe termen mediu, există încă potențial de redresare a consumului, având în vedere că puterea de cumpărare în zona euro continuă să se îmbunătățească. Însă rata de economisire rămâne ridicată, reflectând incertitudinile economice și scăderea încrederii consumatorilor — un factor care poate afecta semnificativ vânzările în centrele comerciale europene.
Sectorul serviciilor – început slab de trimestru
Tot astăzi, Eurostat a publicat date mai ample privind serviciile pentru luna aprilie, arătând o scădere de -0,3% față de martie. Această contracție este atribuită în special declinului din sectorul IT&C și imobiliare, iar perspectivele rămân incerte. Deși indicatorul PMI pentru servicii a arătat o ușoară îmbunătățire în iunie, datele nu indică o revenire clară, ci mai degrabă o stagnare.
Impactul asupra PIB-ului din T2
În contextul acestor evoluții, este tot mai probabil ca PIB-ul din trimestrul al doilea să fi intrat pe teritoriu negativ. Pe lângă scăderile interne, o eventuală inversare a stocurilor de importuri americane ar putea slăbi și mai mult canalul comercial european. După un trimestru întâi puternic, T2 pare să aducă o ajustare importantă a așteptărilor privind dinamica economică.



