Evoluția sistemului de pensii private a fost pozitivă pe tot parcursul funcționării sale, numărul de participanți și valoarea activelor personale ale acestora crescând constant.
Astfel, la finalul lunii iunie 2017, în sistemul de pensii private din România (Pilonul II și Pilonul III) erau înscriși 7,34 milioane participanți.
In Fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) erau inregistrati 6,92 milioane de participanți la finalul lunii iunie 2017, cu un avans anual de 3,47%. Comparativ cu decembrie 2016, numărul de participanți a crescut cu 1,74%. Pe parcursul primului semestru din 2017, creșterea lunară a numărului de participanți a înregistrat un ușor trend descrescător, cu o ușoară revenire în luna iunie.
Fondul de Pensii Administat Privat (FPAP) NN, FPAP AZT VIITORUL TĂU și FPAP METROPOLITAN LIFE s-au menținut pe primele poziții, însumând la 30 iunie 2017 aproximativ 72% din activele nete și 64% din total participanți. FPAP BRD, FPAP BCR și FPAP ARIPI au înregistrat în continuare creșteri anuale și semestriale mai mari în cazul numărului de participanți.
In Fondurile de pensii facultative (Pilonul III) erau inregistrati 427.349 de participanți la 30 iunie 2017, cu un avans anual de 7,03% și 4,17% față de decembrie 2016. Ritmul lunar de creștere a fluctuat pe parcursul primului semestru din 2017, înregistrând un maxim în ianuarie (2,02%) și un minim în februarie ac. (0,37%). 20 mii persoane au intrat în sistem pe parcursul primului semestru din acest an, cu 4,12% mai mult decât în semestrul I din 2016.
Primele trei fonduri de pensii, FPF NN OPTIM, FPF BCR Plus și FPF AZT MODERATO dețineau în iunie 2017 aproximativ 73% din participanți și 70% din activele nete. De remarcat FPF BCR Plus care, deși se situa pe locul doi în ceea ce privește ponderea din total participanți, 29,66%, înregistra numai 17,76% pondere din total active nete la 30 iunie 2017.
Comparativ, FPF NN Optim înregistra 34,64% pondere în total participanți, în timp ce ponderea în active nete a fost de 39,57%. În acest caz, calitatea portofoliului de participanți este factorul determinant (pentru participanții la FPF BCR Plus valoarea contribuțiilor virate la fond a fost mai mică). FPF NN OPTIM și FPF BRD MEDIO au înregistrat în continuare creșteri mai mari, anuale și semestriale ale numărului de participanți (FPF NN OPTIM: 12,19%, respectiv 8,41%, FPF BRD MEDIO: 9,52%, respectiv 4,85%).
În primul semestru din 2017 s-au virat către fondurile de pensii administrate privat 3,42 miliarde de lei (0,75 miliarde de euro), cu o medie de 552,86 milioane lei/lună. Comparativ cu primul semestru din 2016, valoarea totală a contribuțiilor virate în semestrul I din 2017 a crescut cu 20,47%. Creșterea valorii contribuțiilor virate a fost determinată de creșterea constantă a câștigului salarial mediu brut pe economie, dar și de eliminarea, începând cu luna februarie ac., a plafonului pentru contribuțiile de asigurări sociale (CAS) echivalent cu cinci salarii medii brute pentru persoanele care obțin venituri din salarii, sau asimilate acestora, astfel că acestea vor plăti CAS pentru întregul venit realizat.
În primul semestru din 2017 s-au virat către fondurile de pensii facultative 133,05 milioane de lei (29,22 milioane de euro), cu 23,23% mai mult decât în primul semestru din 2016. În luna iunie 2017 au fost virate către fondurile de pensii facultative 21,54 milioane de lei (4,73 milioane de euro), înregistrând o creștere de 20,34% comparativ cu iunie 2016, dar fiind în scădere față de decembrie 2016 cu 3,65%.
Valoarea totală a activelor nete înregistrată la 30 iunie 2017 de fondurile de pensii administrate privat a fost de 36,06 miliarde de lei (7,92 miliarde de euro). Ritmul anual de creștere înregistrat a fost de 30,76% (29,82% raportat la moneda euro). Creșterea față de decembrie 2016 a fost de 14,61% (14,28% raportat la moneda euro). FPAP BRD și FPAP BCR au înregistrat în continuare creșteri anuale și semestriale mai mari în cazul activelor nete (ritmuri de creștere anuale și semestriale: în cazul FPAP BRD: 37,08% și respectiv 16,87%, iar în cazul FPAP BCR: 35,50% și respectiv 16,65%).
Activele nete ale fondurilor de pensii facultative au atins la 30 iunie 2017 1,67 miliarde de lei (0,37 miliarde de euro), înregistrând un avans de 23,42% comparativ cu iunie 2016 și de 11,09% față de decembrie 2016 (22,36% și 10,78% raportat la moneda euro). FPF BCR PLUS și FPF NN OPTIM au înregistrat creșteri anuale mai mari în cazul activelor nete (27,25% și respectiv 25,59%), situație înregistrată și pentru creșterile semestriale (12,72% și respectiv 12,42%).
La finalul lunii iunie 2017, ponderea cea mai mare în structura portofoliilor fondurilor de pensii private era deținută de titlurile de stat cu 65,04%. Celelalte instrumente au înregistrat următoarele ponderi: acțiuni 19,48%, depozite bancare 6,24%, obligațiuni corporative 3,06%, titluri de participare 3,65%, alte instrumente financiare 2,53%.
Comparativ cu luna decembrie 2016, portofoliile fondurilor de pensii private au înregistrat o ușoară creștere a alocării în instrumente cu venit fix (titluri de stat și obligațiuni corporative, municipale și supranaționale) începând din aprilie ac., după ce în primele patru luni ale semestrului I au înregistrat un trend fluctuant. În același timp, acțiunile au înregistrat o creștere ușoară a alocării în lunile ianuarie și mai ac., dar au scăzut la finalul semestrului I 2017.
Sursa: Autoritatea de Supravghere Financiara
Foto credit: Outline205 | Dreamstime