Obligațiunile ipotecare sunt valori mobiliare ce pot fi tranzacționate pe o piață de capital reglementată, fiind emise de institutii financiare autorizate (banci) in baza portofoliului de creanțe ipotecare.
Cu alte cuvinte, pentru a-și putea imbunătăti indicatorii de solvabilitate si lichiditate si pentru a recupera mai rapid capitalul împrumutat, băncile pot emite obligatiuni ipotecare (engleza covered bonds sau mortgage backed security) in limita unui procent din valoarea portofoliului propriu.
Spre deosebire de o emisiune de obligațiuni corporativă, care este garantată doar de capacitatea emitentului de a înapoia banii impumutati plus dobanda aferentă, in cazul unei emisiuni de obligațiuni ipotecare, sursa plății o reprezintă ratele creditelor pe care o bancă le încasează de la debitorii sai.
Spre exemplu, dacă o bancă are un portofoliu de credite ipotecare cu o dobânda medie de 7% și emite obligatiuni ipotecare cu un cupon anual de 5%, va avea un castig de 2% aplicat la valoarea portofoliului cu care garantează.
Pentru a putea fi considerat ca si garantie, un portofoliu de creante este de obicei evaluat si i se atribuie un rating de credit de catre o autoritate independentă, cum ar fi o agentie de rating.
Desi principiul de functionare este destul de simplu, emisiunile de obligatiuni ipotecare garantate cu portofolii de credite de o calitate îndoielnică au stat la baza crizei financiare din 2008 din Statele Unite ale Americii, ducând la contaminarea intregii industrii financiare si la colapsul unor banci de investitii cum a fost Lehman Brothers.
