BET
18715.59
0.1%
BET-TR
40890.94
0.11%
BET-FI
60463.05
-0.79%
BETPlus
2765.33
0.09%
BET-NG
1334.86
-0.09%
BET-XT
1595.42
-0.06%
BET-XT-TR
3432.75
-0.05%
BET-BK
3477.07
-0.09%
ROTX
41155.43
0.09%

Investimental lansează „Orașul Portofel” – o poveste digitală dedicată educației financiare a copiilor

Autor: Financial Market
2 min

Investimental, cel mai nou broker de pe piața de capital din România, anunță lansarea programului de educație financiară pentru copii „Ela și aventurile din Orașul Portofel”.

Programul este menit a oferi părinților, educatorilor sau celor responsabili pentru educarea următoarelor generații o soluție la îndemână și atractivă pentru a ajuta copiii să-și însușească elemente esențiale despre economisire, planificare, cumpătare și investiții. Accesul este gratuit și deschis oricui. Această inițiativă reprezintă a doua fază a InvestiMentor, proiectul de educație al Investimental care, în urma finalizării unor module de învățare, oferă investitorilor oportunitatea de a tranzacționa la comisioane reduse.

Educația financiară a fost una dintre prioritățile noastre încă de la începutul Investimental, iar modul în care o facem continuă să reprezinte un diferențiator pe piața din România. Am ales să investim resurse în această direcție, printr-un program accesibil oricui, pentru a construi o piață educată de care să beneficieze toți jucătorii implicați, de la companii listate până la investitori de retail.

Într-un studiu recent, pe care l-am realizat cu privire la atitudinea investitorilor și potențialilor investitori față de investițiile la bursă, principala temere a celor care intenționează să tranzacționeze este reprezentată de lipsa informării, fapt ce demonstrează nevoia existenței unor mecanisme prin care oamenii să înțeleagă instrumentele, beneficiile și riscurile investițiilor pe piața de capital. Succesul proiectului inițial InvestiMentor ne-a determinat să extindem programul către tineri.

Astfel, am început cu cei mici, pentru care am creat Orașul Portofel, cu ajutorul prietenilor noștri de la Escu.me (avocatnet.ro). ‘Ela și Aventurile din Orașul Portofel‘ este o poveste concepută pentru a stimula interesul copiilor pentru lectură, oferind, în același timp, o bază solidă în educația financiară”, a declarat Mihaela Bîciu, CEO al Investimental.

CITESTE SI:  Românii au investit peste 2 miliarde lei în cea mai recentă ofertă de vânzare de titluri de stat Fidelis derulată de Ministerul Finanțelor. Din 4 iulie, titlurile de stat sunt listate la Bursa de Valori București

„Ela și Aventurile din Orașul Portofel” este un proiect de educație financiară pentru copii, care include o poveste centrală împărțită în 10 capitole, oferind 20 de probe practice, precum și un glosar cu termeni din domeniul financiar. Inițiativa este dedicată tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani, majoritatea probelor fiind însă ușor adaptabile și pentru alte categorii de vârstă.

Programul se bazează pe implicarea activă a părinților, rudelor sau educatorilor în fundamentarea elementelor de bază oferite prin povestea centrală și probele aferente.

Povestea este construită în jurul personajului principal Ela, care participă la un concurs în Orașul Portofel, descoperind pe parcurs lecții despre bani, cumpătare și investiții și va fi publicată episodic pe parcursul a câtorva luni.

De asemenea, platforma oferă și alte resurse prin care părinții pot începe sau continua educația financiară a copiilor, un aspect care devine critic în societatea contemporană.

În procesul de dezvoltare a strategiilor de investiții ale noilor veniți în piață, la momentul lansării, Investimental a introdus InvestiMentor, un program educațional inovator compus din 12 module. Prin intermediul acestuia, clienții care finalizează modulele InvestiMentor beneficiază de comisioane reduse pentru perioade de până la 360 de zile, dobândind cunoștințe benefice despre strategii eficiente de investiții.

Platforma cu aventurile Elei în Orașul Portofel este disponibilă AICI