Vienna Insurance Group (VIG) a semnat un acord cu International Finance Corporation (IFC), membru al Grupului Băncii Mondiale, prin care IFC va achiziționa – sub rezerva autorizării de către ASF – aproximativ 10% din acțiunile ordinare ale societăţii de administrare a fondurilor de pensii private Carpathia Pensii, una dintre companiile VIG din România.
Parteneriatul strategic are ca scop promovarea dezvoltării activităţii în domeniul pensiilor private facultative în România.
Peter Höfinger, Vicepreședinte al Vienna Insurance Group și responsabil pentru activitatea companiilor VIG din România, a declarat cu privire la semnarea acordului: „Suntem încântați să extindem şi pe piața din România parteneriatul nostru cu IFC, care s-a dovedit deja a fi unul de succes. Participarea planificată a IFC în societatea noastră de administrare a fondurilor de pensii private în România ne consolidează poziția pe piața locală a pensiilor și va sprijini strategia de dezvoltare de produse și de digitalizare a Carpathia Pensii. Împreună vom face pași importanți pentru a consolida sistemul de pensii private facultative din România, care este încă insuficient dezvoltat, în pofida unei tendinţe de creștere.”
Comentariile lui Peter Höfinger nu se aplică doar pieței din România. Pe fondul provocărilor demografice și al presiunii financiare crescânde asupra sistemelor de pensii de stat, VIG vede un potențial considerabil în întreaga regiune a Europei Centrale și de Est în domeniul economisirii pentru perioada pensiei.
Banca Mondială poate fi considerată autorul conceptual al introducerii sistemului de pensii private multi-pilon. Primele inițiative de reformă în acest domeniu au început în baza modelului teoretic încă din anul 1994, în România implementarea propriu-zisă având loc în perioada 2006-2008. După aproximativ 18 ani de contribuții la sistemele de pensii private pilon 2 și pilon 3, fondurile de pensii adminstrează active acumulate de peste 40 de miliarde de euro, pentru a le oferi românilor un venit suplimentar la pensie.
Carpathia Pensii – Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., parte a VIG, cu sediul în Cluj, este activă pe piața românească din 2007. Cu active în administrare de peste 4 miliarde de euro, este a patra cea mai mare societate de administrare de fonduri de pensii private din România, având peste un milion de clienți.
„Pensiile private le permit oamenilor să economisească pentru viitor, consolidează stabilitatea financiară și stimulează dezvoltarea pieței de capital — elemente cheie pentru piețele emergente și societățile în curs de îmbătrânire”, a declarat Vittorio Di Bello, directorul Grupului Instituțiilor Financiare pentru Europa, America Latină și Caraibe din cadrul IFC. „Prin transformarea economiilor pe termen lung în investiții productive pe termen lung, ele susțin direct și indirect crearea de locuri de muncă și creșterea economică. Investiția noastră planificată în Carpathia Pensii vizează extinderea accesului la pensiile private facultative și susținerea dezvoltării pieței prin inovaţie digitală și educație financiară.”Tranzacția consolidează cooperarea pe termen lung dintre VIG și IFC, începută în Europa Centrală și de Est.
La sfârșitul anului 2022, IFC a achiziționat o participație de aproximativ 10% în Doverie, societatea bulgară de administrare a fondurilor de pensii private, deţinută de VIG. În decembrie 2025, ambii parteneri au semnat un acord privind majorarea de capital, în temeiul căruia IFC intenționează să achiziționeze aproximativ 20% din companiile ucrainene ale VIG, USG și Kniazha. Odată cu iniţierea colaborării în România, stabilită prin noul acord, VIG și IFC oferă un nou impuls important de creștere pentru sistemul de pensii private facultative.



