BET
28280.06
0.36%
BET-TR
66224.97
0.36%
BET-FI
98398.98
-0.01%
BETPlus
4094.61
0.35%
BET-NG
2100.94
0.56%
BET-XT
2432.23
0.35%
BET-XT-TR
5567.88
0.35%
BET-BK
5456.45
0.19%
ROTX
63853.06
0.39%

Săptămâna crypto din SUA: implicații pozitive pentru dezvoltarea pieței și reglementarea activelor digitale

Autor: Andrei Radu
2 min

Între 14 și 18 iulie, Congresul SUA va găzdui „Săptămâna Crypto”, o inițiativă legislativă majoră care ar putea remodela arhitectura de reglementare a activelor digitale în Statele Unite.

În centrul dezbaterilor se află trei propuneri de lege esențiale:

• CLARITY Act – proiect ce urmărește clarificarea jurisdicției dintre SEC (Securities and Exchange Commission) și CFTC (Commodity Futures Trading Commission);

• Anti-CBDC Surveillance State Act – proiect care interzice introducerea unui CBDC (monedă digitală emisă de banca centrală) destinat publicului larg;

• GENIUS Act – propune un cadru federal de reglementare pentru stablecoins.

Această agendă reflectă un consens politic tot mai larg privind necesitatea integrării active a tehnologiilor blockchain în sistemul financiar american.

Impact pentru piețele financiare și ecosistemul crypto

CLARITY Act ar putea aduce certitudine juridică, un factor determinant pentru apetitul investițional instituțional și reducerea riscurilor de conformitate pentru emitenți, dezvoltatori și platforme reglementate. Este, practic, o deschidere către normalizarea relației dintre piețele tradiționale și activele digitale.

Anti-CBDC Act este un semnal politic clar împotriva centralizării excesive a monedelor digitale de stat, reafirmând principiile descentralizării,  esențiale pentru investitorii care privesc Bitcoin și alte active ca instrumente de hedging față de politicile monetare intervenționiste.

CITESTE SI:  Bitcoin reia trendul ascendent și depășește pragul de 76.000 de dolari, susținut de apetitul pentru risc și cererea instituțională

GENIUS Act, deși presupune noi cerințe de reglementare, ar putea oferi stablecoin-urilor recunoaștere oficială, creând premisele pentru adoptarea lor în infrastructura financiară tradițională,  inclusiv în plăți, decontări și managementul lichidității.

Perspective de piață

Bitcoin continuă să se aprecieze, apropiindu-se de maxime istorice, susținut de așteptările privind clarificarea legislativă. Investitorii se poziționează anticipativ, iar un deznodământ favorabil ar putea accelera intrările instituționale, consolidând statutul Bitcoin ca activ macro și întărind încrederea în platformele crypto conforme cu reglementările.

Riscuri există, în special dacă vor fi introduse măsuri restrictive, însă perspectiva generală este constructivă. „Săptămâna Crypto” ar putea deveni un moment de cotitură, aliniind reglementările SUA la maturizarea ecosistemului digital global și oferind un avantaj competitiv în cursa internațională pentru leadership în tehnologia blockchain.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.