BET
18662.07
-0.47%
BET-TR
40776.67
-0.47%
BET-FI
60983.24
-0.58%
BETPlus
2757.43
-0.46%
BET-NG
1332.27
-0.14%
BET-XT
1592.2
-0.48%
BET-XT-TR
3425.99
-0.48%
BET-BK
3465.59
-0.48%
ROTX
41064.51
-0.47%

Fintech-ul Paysera, unul dintre principalii jucători regionali pe tranzacții online, derulează o ofertă publică inițială urmată de listarea pe Bursa de Valori de la Sofia

Autor: Financial Market
2 min

Piața globală de neobanking – instituții financiar-bancare care operează exclusiv online – înregistrează o creștere accelerată în ultimi anii.

Potrivit estimărilor, în 2024, volumul tranzacțiilor se va majora cu aproape 95%, la peste 9.240 de miliarde USD. În acest context, grupul de firme Paysera Bulgaria și Paysera România, unul dintre principalii jucători regionali pe piața pachetelor de cont multivalută, transferuri internaționale și procesare de plăți online, anunță listarea pe Bursa de Valori de la Sofia, sub deviza „Utilizator și Investitor“, pe 12 iunie.

Atât sistemul bancar românesc, cât și cel din Bulgaria, raportează, an de an, profituri record, iar acum se oferă posibilitatea – inclusiv celor din România – să devină acționari direcți ai unui grup de companii deja active și cu ambiții mari în zona Balcanilor.

Suma strânsă de la investitori va fi utilizată pentru obținerea unei licențe locale, emisă fie de Banca Națională a României, fie de Banca Națională a Bulgariei, cât și pentru promovarea pe scară largă și educarea publicului cu privire la soluția de procesare a plăților cont-la-cont prin tehnologia Open Banking“, a declarat Daniel Turbatu, director general și acționar al Paysera Romania.

Obiectivul principal al ofertei publice inițiale a Paysera Bulgaria, derulată sub deviza „Utilizator și Investitor“, este de a îndeplini cerințele de capital pentru autorizarea companiei și de a consolida și extinde operațiunile.

Potrivit datelor Paysera Bulgaria, emisiunea de acțiuni pe piața BEAM – echivalentul AERO al Bursei de Valori din Sofia – este preconizată să aibă loc pe 12 iunie 2024 și va avea valoarea de 1.988.600 BGN. Numărul total de acțiuni oferite va fi de 163.000, la un preț de 12,20 BGN per acțiune.

CITESTE SI:  500+ delegates from over 40 countries gathered at the 3rd edition of UNCHAIN Fintech Festival

Valoarea estimată a grupului de firme Paysera Bulgaria si Paysera România înainte de listare este de 9,3 milioane BGN, iar post listare – de 11,3 milioane BGN. Compania se obligă să distribuie cel puțin 30% din profit.

Pentru mai multe informații despre despre cum puteți achiziționa acțiuni Paysera Bulgaria, puteți accesa pagina: https://www.paysera.bg/v2/en-BG/investors sau suportul în limba română: https://www.paysera.ro/v2/ro-RO/contacte.

70.000 de clienți în Bulgaria și România

Paysera Bulgaria și Paysera România sunt un grup de firme care dețin drepturile exclusive de reprezentare a Paysera Lituania în cele două țări, printr-un parteneriat de tip franciză fintech. Paysera Bulgaria JSC deține 95% din capitalul social al Paysera România SRL.

Cele două companii au înregistrat evoluții constant pozitive în ultimii trei ani ale volumelor tranzacționate, numărului de tranzacții intermediate, precum și a soldului deținut de clienți.

La finalul anului 2023, Paysera Bulgaria și Paysera România au anunțat un total de 38,1 milioane de euro fonduri deținute de cei aproximativ 70.000 de clienți, iar valoarea schimburilor valutare raportată a fost de 356 milioane euro.

Principalele servicii financiare oferite de Paysera pentru clienții persoane juridice din Bulgaria și România sunt pachetele de cont multivalută cu IBAN individual în EURO, RON și BGN, schimburi valutare, transferuri internaționale, precum și procesarea de plăți online prin Open Banking.