BET
30090.61
0.25%
BET-TR
70464.85
0.25%
BET-FI
103088.87
0.02%
BETPlus
4355.03
0.25%
BET-NG
2267.87
0.04%
BET-XT
2587
0.21%
BET-XT-TR
5922.16
0.21%
BET-BK
5781.29
-0.15%
ROTX
67932.34
0.22%

Ascendia anunță venituri de peste 29 mil. lei și un profit brut de 18 mil. lei în primele 9 luni din 2025

Autor: Andrei Radu
2 min

Ascendia S.A. (simbol bursier ASC) anunță rezultate financiare solide pentru trimestrul al treilea din 2025, confirmând intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare. Veniturile din exploatare au ajuns la 29,26 milioane lei, de 4,8 ori mai mari față de aceeași perioadă din 2024, în timp ce rezultatul operațional a urcat la 18,67 milioane lei, echivalentul unei marje operaționale de aproximativ 63,8%.

La finalul primelor nouă luni, compania a înregistrat un profit brut cumulat de 18,23 milioane lei și un profit net de 15,53 milioane lei, cu o marjă netă de peste 53%. De asemenea, profitul brut aferent perioadei depășește cu circa 32% nivelul bugetat pentru întregul an 2025.

Performanțele confirmă soliditatea modelului de afaceri al Ascendia și capacitatea companiei de a transforma investițiile din ultimii ani în rezultate financiare sustenabile, într-un context în care piața IT din România traversează o perioadă dificilă.

Creșterea veniturilor este susținută în principal de produsele proprii, platformele SaaS LIVRESQ și CoffeeLMS, în timp ce cheltuielile operaționale avansează într-un ritm considerabil mai redus. Efectul de levier operațional se reflectă în marje ridicate, generate de o infrastructură de e-learning scalabilă și de o cerere tot mai mare pentru soluții digitale în educație și formare profesională.

Rezultatele solide din acest an confirmă faptul că Ascendia a intrat într-o nouă etapă de scalare. Am investit consecvent în tehnologie, în produse și în oameni, iar acum vedem cum aceste decizii generează valoare.

Într-o piață IT aflată sub presiune, Ascendia crește exponențial datorită unui model de business solid și unei infrastructuri de e-learning care devine esențială pentru educație și formare profesională. 2025 este anul în care se conturează clar rolul Ascendia ca furnizor de infrastructură critică pentru sistemele educaționale și pentru organizațiile mari”, a declarat Cosmin Mălureanu, CEO Ascendia.

CITESTE SI:  Acționarii Vifrana scot la vânzare 57,75% dintre acțiuni, într-o tranzacție fără precedent

Portofoliul de produse, alături de capacitatea de a livra proiecte complexe de eContent și programe de formare pe tehnologii moderne, consolidează rolul companiei în zona GovTech, unde soluțiile educaționale devin parte integrantă din arhitectura digitală publică și din inițiativele europene de modernizare a educației.

Pentru perioada 2025 – 2030, strategia Ascendia vizează extinderea internațională și consolidarea poziției de furnizor strategic de infrastructură educațională. Compania urmărește dezvoltarea operațiunilor în Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia, prin parteneriate locale, rețele de distribuție și integrarea în programe naționale de digitalizare. În paralel, este accelerată dezvoltarea produselor proprii prin adoptarea tehnologiilor emergente și creșterea capacității de livrare a proiectelor de mari dimensiuni, relevante pentru transformarea educației la nivel de sistem.

La nivel european, investițiile în GovTech și Deep Tech pentru educație se intensifică, în linie cu inițiativele UE privind transformarea digitală și reglementarea inteligenței artificiale. În acest context, Ascendia își propune să contribuie la definirea noilor standarde, integrând soluțiile și capabilitățile sale de AI în proiecte și consorții europene, de la platforme dedicate competențelor digitale și programelor de re-skilling, până la inițiative de cercetare avansată în AI educațional. Obiectivul companiei este ca tehnologiile dezvoltate în România să sprijine competitivitatea și reziliența ecosistemului educațional european în următorul deceniu.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.