BET
28261.41
-1.51%
BET-TR
66181.32
-1.51%
BET-FI
100759.23
-0.73%
BETPlus
4091.26
-1.48%
BET-NG
2079.21
-1.03%
BET-XT
2434.16
-1.43%
BET-XT-TR
5572.3
-1.43%
BET-BK
5524.18
-1.48%
ROTX
63703.15
-1.51%

Hidroelectrica a raportat un profit net de 3,5 mld lei după primele nouă luni, o scădere cu 32% față de 2023

Autor: Financial Market
3 min

Grupul Hidroelectrica inregistreaza rezultate operationale si financiare in scadere pentru primele noua luni ale anului 2024, fata de aceeasi perioada a anului 2023, in linie cu previziunile bugetare, dar cu o usoara crestere a profitabilitatii fata de acestea.

Marja operationala si marja neta ale Grupului au scazut cu 11%, respectiv 10% fata de perioada similara a anului 2023, in principal ca urmare a diminuarii cantitatii de energie electrica produsa si a preturilor de vanzare a energiei electrice.

· Rezultatele obtinute in T3 2024 reflecta asteptarile stabilite in Bugetul aprobat pentru anul 2024, profitul net situandu-se usor peste acestea

· Productie de energie electrica in scadere cu 22% fata de perioada similara a anului trecut

· Venituri in scadere cu 25% fata de aceeasi perioada a anului 2023

· Marja operationala de 55%, in scadere cu 11% fata de perioada similara a anului trecut

· Marja neta de 49%, in scadere cu 10% fata de aceeasi perioada a anului 2023

· Profitul net in scadere cu 32%, de la 5.184 milioane RON la 3.532 milioane RON

· Rezultatul pe actiune in scadere cu 32%, de la 11,55 RON/ actiune la 7,85 RON/ actiune.

h2o

In primele noua luni ale anului 2024, rezultatele Hidroelectrica au fost influentate de scaderea productiei de energie electrica, a cantitatii de energie electrica vanduta, cat si de diminuarea preturilor de vanzare a energiei electrice, conducand implicit la o scadere a veniturilor din vanzarea de energie.

Se observa o contributie semnificativa a rezultatelor din primele cinci luni ale 2024 la scaderile inregistrate in primele noua luni, determinata in special de intrarea in vigoare, la inceputul trimestrului II (1 aprilie 2024), a modificarilor aduse MACEE, care au condus la perioade de fluctuatii semnificative ale conditiilor de piata (preturi si cantitati tranzactionate). Aceasta perioada de ajustare a pietei la noile conditii si reglementari s-a suprapus peste un interval secetos, conditiile hidrologice limitand capacitatea de productie a Societatii.

Energia produsa si vanduta (neta)

Energia produsa si vanduta (productia neta) a inregistrat o scadere de aproximativ 22% in primele 9 luni ale anului 2024 comparativ cu perioada similara a anului anterior, in perioada ianuarie-septembrie 2024 aceasta cantitate fiind de 11.053 GWh. Aceasta scadere a fost cauzata in special de conditiile hidrologice deficitare inregistrate in perioada aprilie-septembrie 2024, cand valoarea medie a debitului Dunarii a inregistrat o diminuare cu aprox. 19% fata de perioada similara a anului 2023.

Venituri piete angro

Comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2023, veniturile aferente tranzactiilor incheiate pe piata angro in perioada ianuarie-septembrie 2024 au fost impactate de o serie de factori determinati in special de:

– deficitul hidrologic, caracterizat atat de reducerea debitului Dunarii (cu 9% in semestrul 1, respectiv cu 6% in trimestrul 3 in anul 2024 fata de perioadele similare ale anului 2023), cat si ale debitelor raurilor interioare;

CITESTE SI:  Agroserv Măriuța raportează pentru 2025 venituri de 109 milioane lei și un profit net de 3,7 milioane lei

– scaderea in primele 5 luni ale anului 2024 a pretului energiei pe piata SPOT sub pretul de referinta aferent tranzactionarii prin intermediul MACEE, coroborat cu diminuarea cerererii din partea furnizorilor inscrisi la MACEE, fapt ce a determinat fortarea producatorilor desemnati in cadrul acestui mecanism sa vanda energia disponibila exclusiv in piata SPOT pana la data expirarii obligativitatii tranzactionarii prin intermediul MACEE.

Influenta acestor factori a avut ca rezultat scaderea veniturilor inregistrate in perioada ianuarie-septembrie 2024 pe pietele angro cu 36% fata de aceeasi perioada din anul 2023.

Venituri din Furnizare

Veniturile realizate din activitatea de furnizare energie electrica au scazut cu 31%, la 1.730 milioane RON venituri realizate in primele noua luni ale anului 2024, de la 2.518 milioane RON venituri realizate in aceeasi perioada a anului 2023. Aceasta diminuare este cauzata atat de scaderea pretului de vanzare a energiei electrice, cat si de diminuarea volumelor furnizate in primele noua luni ale anului 2024 fata de aceeasi perioada a anului 2023.

Venituri din Echilibrare

Veniturile din Echilibrare au crescut cu 97%, la 663 milioane RON inregistrate in primele noua luni ale anului 2024, de la 337 milioane RON inregistrate in aceeasi perioada a anului 2023. Cresterea inregistrata este determinata de cresterea cantitatii de energie aferente Pietei de echilibrare la 398 GWh de la 242 GWh precum si de cresterea pretului de vanzare pe Piata de echilibrare la 1.667 RON / MWh de la 1.393 RON / MWh in primele noua luni ale anului 2024 comparativ cu aceeasi perioada a anului 2023.

Alte venituri din contracte cu clientii

Alte venituri din contracte cu clientii au scazut cu 29%, la 196 milioane RON in primele noua luni ale anului 2024, de la 277 milioane RON in aceeasi perioada a anului 2023. Evolutia acestor venituri din servicii prestate de Societate in calitate de Parte Responsabila cu Echilibrarea este influentata de comportamentul tuturor participantilor din piata de energie electrica in ceea ce priveste gestionarea dezechilibrelor.

Diminuarea preturilor inregistrate pe piata pentru dezechilibrele pozitive a avut ca rezultat scaderea veniturilor din dezechilibre pozitive la nivel de Grup in primele noua luni ale anului 2024 cu 433 milioane RON fata de aceeasi perioada a anului 2023. In acelasi timp, serviciile de reducere de putere inregistrate in segmentul de producere au crescut cu 332 milioane RON fata de aceeasi perioada a anului 2023.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.