O lume întreagă așteaptă rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, care îl vor trimite la Casa Albă fie pe Donald Trump, fie pe Kamala Harris. Orice se întâmplă în SUA va avea un impact direct asupra peisajului economic global, inclusiv asupra României, potrivit unei analize Moneycorp România privind perspectivele economice post-electorale din SUA.
Importanța alegerilor din SUA este una covârșitoare, atât din punct de vedere politic cât și economic. America este cea mai mare economie a lumii, are cea mai importantă bursă, dolarul este cea mai folosită monedă la nivel internațional.
Potrivit expertului Lauren Buckner, Head of Private Dealing Moneycorp UK, după o serie recentă de date economice solide din SUA, viitorul președinte al Statelor Unite va avea o sarcină importantă de îndeplinit pentru a menține această traiectorie pe drumul cel bun, stabilind în cele din urmă tonul pentru dinamica economică globală.
,,Așteptările privind inflația sugerează că aceasta va continua să scadă, iar sentimentul consumatorilor continuă să se îmbunătățească. Piața imobiliară dă, de asemenea, semne de performanță solidă, iar PIB-ul crește doar ușor sub așteptări’’, comentează Buckner.
Piața muncii din SUA a depășit în general așteptările, iar o prioritate pentru noul președinte va fi să se asigure că această creștere economică nu deraiază.
„Una dintre promisiunile electorale ale lui Donald Trump este „să pună capăt inflației și să facă America din nou accesibilă”. Planurile sale includ extinderea producției de energie în SUA, reducerea impozitelor și extinderea tarifelor la importuri pentru a proteja comerțul intern. O victorie a lui Trump ar putea fi inițial pozitivă pentru dolarul american și este demn de remarcat faptul că dolarul a crescut cu aproximativ 5% în urma victoriei sale surprinzătoare din 2016.
„Kamala Harris a pus accentul pe o „economie a oportunităților”, cu reduceri de taxe menite să avantajeze familiile cu venituri medii și mici și să extindă sprijinul pentru părinții și cumpărătorii primei locuințe. Acest aer de continuitate ar putea duce la o reacție mai moderată pe piețele financiare”, indică Buckner.
România și S.U.A.
Relațiile dintre SUA și România au înregistrat recent progrese semnificative, iar poate cel mai bun exemplu este succesul României în ceea ce privește eliminarea obligativității vizelor.
„Faptul că România are toate șansele să adere la programul Visa Waiver, susținut de autoritățile de la București, este un atu important în ochii investitorilor americani. Sperăm că noile autorități de la București vor ști să capitalizeze toate aceste argumente și să atragă o prezență mult mai puternică a investitorilor americani în România”, spune Cosmin Bucur, manager la Moneycorp România.
Bucur a adăugat că dacă SUA va continua să ia măsuri pentru reducerea inflației, efectele se vor resimți până la București.
„Semnalul de reducere a inflației este unul pozitiv, iar dacă America cooperează cu UE pentru a combate creșterea prețurilor, efectele pozitive se vor vedea și în România. Petrolul, gazele și energia sunt în centrul atenției, iar SUA are tot interesul să își valorifice activele din aceste sectoare.
În plus, o scădere semnificativă a inflației va duce la scăderea ratelor dobânzilor, cu un impact direct, pozitiv, asupra relansării economice la care sperăm cu toții”, a adăugat expertul.
5,5 miliarde de euro în schimburi comerciale
Schimburile comerciale dintre România și SUA au ajuns anul trecut la 5,5 miliarde de euro, marcând o creștere de 10% față de anul precedent, deși potențialul nu a fost încă pe deplin valorificat, după cum a declarat recent ambasadorul României în SUA, Dan-Andrei Muraru.
„Anul trecut, au fost 5,5 miliarde de euro în importuri și exporturi. Anual, există o creștere naturală de aproximativ 10%. Este clar o creștere anuală, dar încă departe de potențial”, a explicat diplomatul român pentru Agerpres.
El a dat exemple din relațiile comerciale ale SUA cu alte țări din regiune pentru a ilustra potențialul de creștere.
„Am să vă dau câteva cifre: Polonia – Statele Unite la 23-25 de miliarde de euro, Ungaria, o țară la jumătate față de România ca populație și mult mai mică ca PIB, la 10 miliarde de euro cu Statele Unite, și Cehia – Statele Unite la 12 miliarde”, a menționat Muraru.
Ambasadorul a pledat astfel pentru „inițiative care ar putea aduce beneficii în domeniile start-up-urilor, înaltei tehnologii, infrastructurii și industriei auto”.
Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii a fost lansat la 11 iulie 1997, cu ocazia vizitei la București a președintelui american Bill Clinton, potrivit Ministerului român al Afacerilor Externe. Vizita lui Clinton a fost urmată de un schimb de scrisori între miniștrii de externe ai celor două state.
Ulterior, Asistentul Secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri Europene și Canadiene a vizitat Bucureștiul în octombrie 1997, unde au fost stabilite domeniile de interes ale parteneriatului.
De la lansarea sa, parteneriatul strategic a fost un pilon esențial al politicii externe a României și un instrument eficient de sprijinire a eforturilor interne de reformă politică, economică, militară și administrativă.