BET
15951.45
-0.68%
BET-TR
35176.1
-0.68%
BET-FI
57933.75
-0.17%
BETPlus
2362.93
-0.67%
BET-NG
1153
-0.56%
BET-XT
1374.9
-0.58%
BET-XT-TR
2980.49
-0.58%
BET-BK
2944.18
-0.44%
ROTX
35538.07
-0.64%

Agroland Business System încheie anul 2023 cu venituri din exploatare de 295,6 milioane de lei și un profit operațional de 11,2 milioane de lei

Autor: Financial Market
3 min

Agroland Business System (BVB: AG), grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare rețea de magazine agricole din România, raportează, la nivel consolidat, venituri din exploatare în valoare de 295,6 milioane de lei pentru 2023, în scădere cu 3% comparativ cu anul anterior.

În același timp, rezultatul operațional a înregistrat o creștere de 45%, ajungând la 11,2 milioane de lei, iar profitul net s-a ridicat la 4,7 milioane de lei, o apreciere de 42% față de 2022.

Anul 2023 a reprezentat o nouă provocare pe care companiile active în sectorul agricol și cele conexe acestuia au trebuit să o gestioneze, caracterizată prin inflație și dobânzi ridicate.

La acestea se adaugă și situația specifică a domeniului, afectat de scăderea prețurilor la cereale și de secetă. Privind partea pozitivă, toți acești factori ne demonstrează utilitatea diversificării activității noastre, prin care acoperim întregul ciclu de producție, de la semințe la raft.

În acest mod, chiar și în perioadele dificile cum este cea prezentă, reușim să gestionăm mult mai bine eventualele riscuri, astfel încât, compania în ansamblu să continue să fie profitabilă, cu o marjă de profit în creștere de la an la an – un aspect important pentru noi și, de asemenea, o dovadă că strategia noastră de a introduce o gamă diversificată de produse este una eficientă”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO al Agroland Business System.

Cifra de afaceri a crescut cu 3% în 2023 și a ajuns la 289,8 milioane de lei. Aceasta este alcătuită, în principal, din vânzările de furaje și concentrate, care s-au ridicat la 86,9 milioane de lei, o creștere cu 1% față de anul anterior, pe fondul unor volume mai ridicate, dar influențate negativ de diminuarea prețului acestei categorii.

Vânzările de inputuri agricole (rezultate generate de Agroland Agribusiness) au scăzut cu 10% comparativ cu 2022, până la 62,5 milioane de lei, ca urmare a provocărilor din sectorul agricol, care au afectat situația financiară a fermierilor.

Vânzările de pui de o zi au continuat evoluția pozitivă, înregistrând un avans de 14% față de 2022, până la 53,2 milioane de lei.

Vânzările de produse food, care reprezintă vânzarea ouălor de consum, au înregistrat cea mai mare creștere absolută, ajungând la 31,2 milioane de lei, o majorare cu 82% comparativ cu anul anterior, datorită creșterii capacității de producție de la Mihăilești.

Pe parcursul anului 2023, Agroland Business System a inaugurat două noi investiții, care îmbunătățesc semnificativ marjele practicate de companie.

CITESTE SI:  Acțiunile Walmart au crescut ca urmare a rezultatelor solide din al treilea trimestru și a perspectivelor mai bune

Una dintre ele este fabrica de furaje de la Ișalnița, o investiție de 20 de milioane de lei, prin care sunt produse toate furajele necesare fermelor deținute de Agroland, dar și altor ferme, în timp ce o parte este livrată rețelei de retail. În cadrul celor două fabrici de furaje au fost realizate și alte dezvoltări pentru diversificarea ofertei de produse, la Ișalnița fiind începută producția hranei pentru iepuri și miei, nișe pe care compania își propune să ajungă lider de piață la nivel național.

De asemenea, la Caransebeș a fost instalată o nouă linie de ambalare, astfel încât această fabrică are capacitatea de a ambala premixuri sub marcă proprie pentru toate tipurile de animale de fermă.

O altă investiție realizată de Agroland Business System în 2023 a fost operaționalizarea fabricii de hrană pentru animale de companie, care completează modelul complex de business al companiei.

Producția acestei fabrici, estimată la o capacitate de 300 de tone pe lună, va fi comercializată sub brandurile proprii, A-Pet-It și Pamax. Începând cu 2024, impactul anual al fabricii asupra veniturilor va fi de aproximativ 12 milioane de lei.

Stabilizarea prețurilor din sectorul agricol și precipitațiile care până acum au fost la un nivel mai ridicat comparativ cu anul precedent creează condițiile pentru o îmbunătățire a situației fermierilor, atât a celor care practică hobby farming, cât și cei care exploatează suprafețe extinse.

De asemenea, există promisiuni din partea guvernului pentru sprijinirea sectorului agricol și zootehnic. Acestea vor avea un impact atât indirect, prin faptul că fermierii vor putea achiziționa inputuri furnizate de Agroland Agribusiness, cât și direct, prin sprijinirea activității avicole de la Mihăilești.

În acest mod, având în vedere premisele actuale, 2024 se anunță un an de stabilizare, cu fluctuații mai mici ale prețurilor și dobânzilor, care vor oferi o predictibilitate mai mare atât pentru companii, cât și pentru consumatori.

De asemenea, investițiile pe care le-am realizat în ultimii ani pentru completarea modelului nostru de business vor genera venituri și marje îmbunătățite”, a adăugat Horia Cardoș.

Agroland Business System este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 1 martie 2021 și se tranzacționează sub simbolul AG, având o capitalizare de piață de aproximativ 109 milioane de lei.

La sfârșitul anului 2023, Grupul Agroland opera 235 de magazine, dintre care 23 erau magazine MEGA.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.