Scoaterea la lumină a economiei subterane, a zecilor de miliarde de euro care circulă în zona evaziunii, reprezintă una dintre cele mai mari și mai urgente mize financiare ale noului guvern. Acum, mai mult ca oricând, România are nevoie de o perspectivă financiară ,,outside de box’’, de instrumente neconvenționale pentru a atrage rapid lichidități, pentru a reduce evaziunea fiscală, arată o analiză realizată de compania de consultanță Frames.
România are nevoie de o strategie de avangardă care să coreleze efectele unei amnistii fiscale curajoase cu o schimbare structurală a modului în care populația interacționează cu datoria publică. O astfel de măsură ar putea aduce la lumină miliarde de lei care în prezent nu produc nimic pentru comunitate.
,,România a mai trecut prin amnistii fiscale, prin tot felul de măsuri de stimulare și ștergere a penalităților. Din păcate, însă, în cele mai multe cazuri, acestea au demonstrat că anularea accesoriilor în schimbul achitării debitelor principale oferă doar o gură de oxigen pe termen scurt bugetului de stat.
Altfel spus, au fost amnistii parțiale care nu și-au atins scopul real, acela de a scoate la lumină banii din economia subterană și a-i determina pe românii care își țin banii în afara țării să îi repatrieze’’, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit experților, la nivel global, mecanismul a fost perfecționat de economii puternice care s-au confruntat cu un nivel ridicat al evaziunii. Italia, prin faimosul său program numit Scudo Fiscale, a reușit să repatrieze și să legalizeze zeci de miliarde de euro din paradisuri fiscale sau din economia nedeclarată.
Spania și Germania au apelat și ele la ferestre de conformare voluntară, oferind imunitate penală și taxe reduse pentru capitalurile aduse la lumină. Condiția esențială pentru succesul unui astfel de demers este ca banii recuperați să fie canalizați imediat spre investiții sigure și direct productive pentru țară.
,,O astfel de amnistie fiscală bine gândită și mai ales promovată ar putea atrage câteva miliarde de euro și ar genera, astfel, resursele pentru a respecta programul de reducere a deficitului bugetar fără să fie nevoie de alte măsuri coercitive în genul creșterii taxelor’’, arată analiza.
Titluri de stat la benzinărie și supermarket
În prezent, Ministerul Finanțelor Publice finanțează nevoile statului prin intermediul programelor deja celebre Tezaur și Fidelis.
Românii au cumpărat masiv aceste instrumente datorită dobânzilor competitive, a riscului suveran zero și, mai ales, a neimpozitării câștigurilor. Cu toate acestea, procesul de achiziție rămâne unul parțial birocratic. El implică deplasări fizice la oficiile Poștei Române, cozi la unitățile Trezoreriei Statului sau deținerea unui cont de tranzacționare deschis la o firmă de brokeraj pe Bursa de Valori București.
Potrivit analiștilor de la Frames, disrupția reală constă în mutarea acestor titluri de valoare direct în viața cotidiană a consumatorilor.
..Transformarea obligațiunilor de stat în bonuri sau cupoane valorice accesibile la casele de marcat din supermarketuri, în benzinării sau în alte mari rețele de retail ar schimba complet regulile jocului economic. Cetățeanul ar putea schimba numerarul direct pe un instrument financiar garantat, transformând un gest banal de consum într-un act de micro-investiție’’, spune Adrian Negrescu.
Democratizarea obligațiunilor publice prin bonuri valorice de consum
Potrivit analizei Frames. o astfel de reformă logistică ar permite statului să intercepteze banii din piață exact în locurile unde se generează cele mai mari fluxuri de numerar din economie.
Persoanele care dețin economii în cash și care evită sistemul bancar tradițional din motive de neîncredere sau birocratic ar găsi o metodă extrem de simplă de a-și proteja economiile de inflație.
Tipărirea de bonuri de stat cu valori nominale mici ar atrage o masă critică de investitori de retail care nu au cumpărat niciodată acțiuni sau titluri de trezorerie prin canalele clasice.
Riscurile tehnice și miza controlului spălării banilor
Din perspectivă macroeconomică, unificarea amnistiei cu distribuția de masă a titlurilor de stat ar lovi două ținte majore. Pe de o parte, s-ar reduce dependența fiscală a României de împrumuturile externe de pe piețele internaționale, care sunt mult mai scumpe și rigide. Pe de altă parte, s-ar accelera bancarizarea și fiscalizarea unor zone economice lăsate în urmă.
,,Un alt avantaj îl reprezintă dezvoltarea unui sistem alternativ eficient de finanțare a statului. Am putea trece rapid de la modelul în care băncile sunt principalii creditori ai statului la un sistem în care publicul larg oferă sursele financiare necesare sistemului public. E o schimbare de paradigmă care ar forța și sistemul bancar să își diversifice activitățile, să caute și alte soluții pentru a-și asigura un profit garantat’’, afirmă analiștii.
Totuși, implementarea tehnică a unui astfel de sistem hibrid nu este lipsită de provocări logistice de securitate. Orice simplificare radicală a accesului la instrumente financiare de stat prin intermediul numerarului trebuie să respecte cu strictețe normele europene împotriva spălării banilor.
Autoritățile ar fi obligate să dezvolte sisteme digitale de validare instantanee a identității la casele de marcat, corelate cu praguri clare de tranzacționare. Fără aceste filtre tehnice stricte, riscul ca rețelele de supermarketuri să devină automate de spălare a capitalurilor obținute ilegal ar anula complet beneficiile economice ale proiectului, arată analiza Frames.
,,În esență, o amnistie fiscală corelată cu o regândire a modului în care funcționează titlurile de stat ar duce la un flux financiar semnificativ de care statul are atâta nevoie în condițiile în care economia funcționează cu frâna de mână trasă. Pentru ca o astfel de strategie să devină realitate este însă nevoie de voință politică și de curaj instituțional’’, spune Negrescu.
Toate opiniile exprimate în această analiză Frames au caracter pur informativ și nu reprezintă un instrument asociat investițiilor financiare.
Frames este un think tank economic specializat în dezvoltarea de analize și studii de piață privind economia. În cei peste 20 de ani de existență, Frames a devenit unul dintre jucătorii relevanți în domeniul analizei de business din România, analizele sale adresate investitorilor și publicului larg oferind o perspectivă concretă privind dinamica de business la nivel local și internațional.



