BET
16584.72
1.47%
BET-TR
36573.41
1.47%
BET-FI
60016.69
0.82%
BETPlus
2456.91
1.51%
BET-NG
1189.61
1.17%
BET-XT
1427.17
1.34%
BET-XT-TR
3093.86
1.34%
BET-BK
3059.31
1.43%
ROTX
36879.46
1.4%

Autonom raportează o creștere cu 46% a veniturilor totale în S1, dar profitabilitatea a fost afectată de creșterea dobânzilor

Autor: Financial Market
2 min

Autonom, cea mai extinsa retea de mobilitate din Romania, a încheiat primul semestrul din 2023 cu venituri totale de 350,1 milioane lei, în creștere cu 46% faţă de primele 6 luni ale lui 2022 și un profit net de 12,2 milioane lei, în scădere cu 31% faţă de aceeași perioadă raportată anterior.

Scăderea profitului se datorează dublării cheltuielilor financiare, acestea înregistrând o valoare de 30,3 milioane lei la finalul primelor 6 luni ale anului 2023. Dobânda plătită fiind principala cauză a creșterii cheltuielilor financiare.

Divizia de leasing operaţional a înregistrat venituri de 181,8 milioane lei, în creștere cu 42,1% faţă de aceeași perioadă a anului 2022. La acest rezultat financiar pozitiv au contribuit rezultatele determinate de dezvoltarea portofoliului de clienţi, lansarea unui nou produs de leasing
operaţional green și a colaborărilor pe care compania le are cu clienţii actuali care folosesc flote mici, medii sau complexe. Gradul de satisfacţie a clienţilor de leasing operaţional continuă să fie foarte ridicat, cu NPS (Net Promoter Score) constant peste 90%.

Serviciile de închirieri auto au contribuit în proporţie de 16% la veniturile totale, cu un rezultat de 55,4 milioane lei. Divizia de rent a car și-a majorat veniturile cu 33% prin fructificarea cererii în creștere din mediul de business și turism, dar și dezvoltarea serviciului de mașină de înlocuire în caz de accident rutier, un segment cu un potenţial încă insuficient exploatat.

Conform raportului ASF, în 2022 au fost plătite 331.911 dosare de daună în România, iar din datele interne, compania estimează că doar 1,5% dintre potenţialii beneficiari au solicitat acest serviciu, ceea ce indică în continuare un potenţial semnificativ de creștere.

După falimentele consecutive ale celor mai mari doi asiguratori din România, în piaţa provocatoare a asigurărilor auto există acum premisele unei dezvoltări sănătoase și un fundament solid pe care se poate construi și furniza tot mai multe servicii.

CITESTE SI:  Grupul XTB anunță o creștere spectaculoasă a profitului și a bazei de clienți: Peste 100.000 de noi investitori au ales compania în trimestrul III al anului

Veniturile diviziei de vânzări mașini rulate au crescut în primele luni ale anului cu 61%, faţă de primul semestru al anului 2022, înregistrând venituri de 66,8 milioane lei.

Un impact semnificativ în obţinerea acestor rezultate l-a avut menţinerea valorii de vânzare a mașinilor peste valoarea estimată la momentul contractării. Această performanţă superioară în valorificarea activelor a compensat în mare parte creșterea costurilor incluse în contractele
existente de leasing operaţional, care nu pot fi transferate asupra clienţilor (chiria lunară este fixă pe toată durata contractului).

În luna ianuarie Autonom a comandat 200 de mașini electrice Tesla Model 3 și Model Y, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 10 milioane de euro.

De asemenea, au mai intrat în flotă câteva zeci de autovehicule cu propulsie electrică din alte modele, precum Volkswagen ID.3, Renault Megane E-Tech, Dacia Spring, utilitarele Maxus.

Capitalul investit a provenit în principal din finanţarea primită de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), ca parte a programului de tranziţie la o flotă cu emisii reduse de carbon.

De asemenea, a fost lansată o soluție de leasing operaţional pentru companiile care își doresc să facă pasul spre electrificarea flotei. Serviciul Business Green vine cu beneficii suplimentare faţă de serviciul clasic, pentru a reduce temerile clienţilor de trecere la o mașină electrică și
pentru a simplifica procesul de tranziţie spre o flotă cu emisii 0. Costul total de exploatare a unei mașini electrice devine tot mai atractiv pentru flote, în anumite scenarii fiind deja mai mic decât în cazul combustiei interne.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.