Perspectivele economice ale României în 2018 sunt nebuloase. Decidenții companiilor sunt rezervați și reculul investițional din datele macroeconomice se confirmă la nivelul companiilor din România.
Majoritatea managerilor de top din companii spun că mărirea salariului minim pe economie afectează profitabilitatea, iar încrederea că 2018 va fi mai favorabila decât 2017 este la cote extrem de scăzute. Aceasta pare să fie percepția celor 475 de decidenți ai companiilor din România care au răspuns întrebărilor din chestionarul studiului Evoluția afacerilor în 2018 realizat de compania de consultanță Valoria.
Ținând cont de indicatori precum cifră de afaceri, profit, investiții sau creșterea salariilor și numărului de angajați, sunt prezentate rezultatele evidențiate de acest studiu pentru următoarele industrii: agricultură și alimentație, construcții și imobiliare, comerț en gros și en detail, industria de IT, producție industrială și servicii profesionale.
Industria de IT se așteaptă la cea mai mare scădere a cifrei de afaceri în 2018
Industria construcțiilor scade de la 33% la 24% pe palierul de evoluție a cifrei de afaceri situat între +5% si +10% și de la 33% la 22% pe cel de (+10%/+20%), comparativ cu anul 2017.
În 2018 doar 16% dintre companiile din agricultură spun că vor crește cifra de afaceri cu (+1%/+5%) comparativ cu 40% anul trecut și doar 22% spun că vor crește cifra de afaceri cu procente intre +5% si +10% față de 40% în 2017. În producția industrială 17% dintre companii spun că se așteaptă la creșteri de+1%–+5%, iar 20% de+10%–+20%.
Industria de IT înregistrează cea mai mare scădere din cele șase industrii, deoarece 24% dintre companii se așteaptă la evoluții negative ale cifrei de afaceri. În comerț 39% dintre companii față de 43% anterior estimează creșteri de +10%–+30% ale vânzărilor, iar în industria serviciilor profesionale doar 26% dintre companii față de 54%în 2017 văd creșteri de +10%–+30%.
Cele mai mari creșteri ale profitului sunt estimate de companiile din agricultură în 2018
Chiar dacă în creștere, profitul firmelor de construcții suferă o corecție importantă pe intervalele +5%–+10% (38% în 2018 vs. 50% în 2017) și +10%–+20% (3% vs. 33%), în timp ce agricultura își mută creșterea din palierul +1%–+5% (19% vs. 60%) pe palierele superioare de +20%–+30% (18% vs. 0%).
Profitul companiilor din producție industrială se menține, cu mici variații, asemănător cu așteptările de anul trecut, dar cu o tendință ușor descrescătoare.
Industria de IT este neomogenă în ceea ce privește evoluția profitului în 2018, cu doar 66% dintre companii față de 89% în anul anterior estimând creșteri ale profitului în acest an. În același timp, 10% mai puține companii din comerț spun că vor avea creșteri ale profitului în intervalul +1%–5%, dar 22% în 2018 față de 8% în anul anterior se așteaptă la creșteri de+10%–20%. În industria serviciilor doar 10% dintre companii față de 30% anterior spun că vor avea un profit mai mare cu +20%–+30% în 2018.
Companiile din comerț mențin nivelul investițiilor la același nivel ca anul trecut
Apetitul pentru invesții al companiilor din construcții scade semnificativ; doar 5%față de 49% cu un an înainte spun că vor avea investiții mai mari cu+20%–+30%. Cu 19% dintre companii față de 2% în anul anterior decise să crească investițiile cu +20%–+30%, companiile din agricultură par mai încrezătoare în 2018. Companiile din producție industrială mută creșterea din palierul+5%–20% (52% în 2017 vs. 39% în 2018) în cel superior, deoarece cu 20% mai multe companii estimează creșteri de +20%–+30% în 2018. Investițiile companiilor din zona de IT par să se comaseze în zona mediană de creștere +1%–+10% (57% dintre companii) și scad de la 56% la 1% dintre companii în intervalul +10%–20%. Companiile din comerț mențin investițiile aproximativ la același nivel ca în 2017 (74% vs. 77% prevăd creșteri). Investițiile companiilor în servicii profesionale scad în intervalul +5%–+20% de la 52% în 2017 la 31% în 2018.
Previziunile de creșterea numărului de angajați sunt moderate la companiile din toate industriile
Pentru majoritatea companiilor din construcții numărul de angajați scade pe toate intervalele cu excepția intervalului +10%–+20% unde 8% dintre companiile respondente, față de 0% în anul anterior, se așteaptă ca numărul angajaților să crească.
În agricultură 32% dintre companii, față de 12% în 2017, se așteptă ca numărul de angajați să rămână același, dar 41% față de 80% estimează creșteri de +1%–+10%. În producție industrială cu 17% mai multe companii văd o creștere a numărului de angajați în intervalul +5%–+30%.
În industria de IT doar 52% dintre companii față de 89% în 2017 spun că vor crește numărul de angajați. În comerț, pentru 35% dintre companii, numărul de angajați va crește cu+1%–+5% și cu 14% mai puține companii văd creșteri pe intervalul +10%–+20%. În acest an 12% dintre companiile de servicii profesionale spun că vor înregistra o reducere a numărului de angajați față de 0% în anul anterior.
Creșterea salariilor este prezentă în toate industriile ca rezultat al măririi salariului minim pe economie
Creșterea salariului minim brut pe economie are ca efect o creștere a salariilor pentru 73% dintre companiile de construcții, pentru 84% dintre companiile din agricultură, pentru 88% dintre companiile din producție industrială, pentru 90% dintre companiile din industria IT, pentru 87% dintre companiile din comerț și pentru 76% dintre companiile din servicii. Consecința declarată a acestei măsuri pentru majoritatea companiilor din toate aceste șase industrii este scăderea profitabilității.
Anul 2018 se anunță paradoxal: creștere economică previzionată și recesiune de moral. Profituri importante estimate cuplate cu un deficit de încredere în viitor.
Pentru companiile din România, 2018 va fi mai nefavorabil decât 2017. Din acest ultim punct de vedere, țînând cont de nota scăzută la încredere (4.4) pe care companiile o dau anului 2018, se pare că cineva este responsabil pentru această situație de corijență. Oare cine?
Autor: Constantin Măgdălina – Expert, tendinte si tehnologii emergente, Six Sigma Black Belt & ITIL