Acțiunile americane si-au mai temperat creșterile dar au închis aproape de niveluri record vineri, alimentate de așteptările crescânde ale unei reduceri a ratei dobânzii în luna septembrie pe fondul semnelor de diminuare a inflației, pe măsură ce sezonul de raportare a câștigurilor a debutat cu sectorul bancar în prim-plan.
S&P 500 a crescut cu 0,55%, după ce a atins un nivel record de 5.655 în timpul sesiunii. Nasdaq a crescut și el cu 0,63%, revenind după cea mai proastă zi de la sfârșitul lunii aprilie in timp ce Dow Jones a crescut cu 247 de puncte, încheind peste nivelul de 40.000 pentru a doua oară, după ce a atins acest nivel ultima dată pe 17 mai.
La nivelul indicatorilor economici, inflația prețurilor de producție (PPI) din Statele Unite a crescut cu 0,2% de la lună la lună în iunie 2024, peste previziunile de 0,1%. De la an la an, inflația producătorilor a crescut la 2,6%, cel mai mare nivel din martie 2023, după o revizuire ascendentă de 2,4% în mai.
La nivelul companiilor, acțiunile JPMorgan au scăzut surprinzător cu 1,2% în ciuda raportării unor venituri mai mari decât așteptările, determinate de creșterea diviziei de investiții bancare.
La fel, acțiunile Citigroup au scăzut cu 1,8% chiar și după depășirea estimărilor de venituri și profit iar Wells Fargo au scăzut cu 6% după raportarea unor venituri din dobânzi mai mici decât așteptările.
La nivel săptămânal, Dow Jones a condus câștigurile, crescând cu 1%, urmat de S&P 500 (+0,6%), în timp ce Nasdaq 100 a scăzut (-0,5%).
În Europa, acțiunile au extins câștigurile din timpul sesiunii de tranzacționare de ieri și au închis mai sus, marcând a treia zi de creșteri pentru a atinge cel mai înalt nivel din ultima lună pe fondul așteptărilor că reducerile iminente ale ratei dobânzii de către Rezerva Federală vor relaxa condițiile financiare în întreaga Europă.
Indicele Stoxx 50 al Zonei euro a crescut cu 1,34% la 5.043 de puncte, iar Stoxx 600 pan-european a crescut cu 0,9% la 524 de puncte, la 10 puncte de bază de nivelul record înregistrat acum o lună.
Creșterea prețurilor de producție din Statele Unite și înrăutățirea așteptărilor consumatorilor, a determinat piața să ia în calcul o reducere a ratei Fed până în septembrie, determinând obligațiunile europene să consolideze câștigurile acestei săptămâni și susținând sentimentul de risc pe toate fronturile.
Sectorele sensibile la rate, cum ar fi tehnologia și luxul, au crescut, cu LVMH, Hermes, Kering, ASML și SAP adăugând toate între 1,5% și 2,5%.
La București, indici de la BVB au avut o evoluție mixtă pe fondul unor tranzacții reduse de doar 9,34 mil euro. Indicele principal BET a scăzut ușor cu 0,03%, BET-FI s-a apreciat cu 0,41% în timp ce piața AeRO a înregistrat tot un declin de 0,03%.
La nivelul companiilor mari, Nuclearelectrica (SNN) a crescut cu 1,43% urmată de Electrica (EL) cu 0,76% și si Sphera Franchise Group (SFG) cu 0,51%, cea mai mare scădere fiind inregistrată de BRD cu 0,70%.
Topul celor mai tranzactionate acțiuni a fost format din Banca Transilvania cu 7,04 mil lei, OMV Petrom cu 4,15 mil lei și Hidroelectrica cu 3,3 mil lei.
De la începutul anului, indicele BET indicele BET are o creștere de 20,4%, BET-NG 18% iar BET AeRO aproape 8%.
Contractele futures pe țiței WTI au scăzut cu 0,5% vineri stabilindu-se la 82,2 dolari pe baril vineri, încheind o tendință ascendentă de două zile, pe fondul unor date economice mai slabe.
În ciuda retragerii ușoare a prețurilor petrolului, există semne încurajatoare ale unei cereri puternice pe perioada verii. Astfel, cererea de combustibil pentru avioane în SUA masurată prin media mobilă de patru săptămâni a atins cel mai înalt nivel pentru această perioadă a anului din 2019, în timp ce cererea de benzină a crescut la cel mai înalt nivel din 2021.
Săptămâna viitoare, sezonul de raportare a câștigurilor va intra pe deplin în acțiune, cu publicări ale principalelor companii cu capitalizare de piață de peste 100 de miliarde de dolari, inclusiv Novartis, Goldman Sachs, BlackRock, United Health, Bank of America, Morgan Stanley, Charles Schwab, J&J, Netflix și multe altele.
În SUA, vânzările cu amănuntul sunt așteptate să nu arate nicio creștere luna trecută, indicând o încetinire a cheltuielilor consumatorilor.
Producția industrială este prognozată să crească doar cu 0,3%, în scădere față de o creștere revizuită de 0,7%. De asemenea, datele cheie ale pieței imobiliare vor fi urmărite îndeaproape.
În plus, investitorii vor acorda atenție și discursurilor oficialilor Fed, inclusiv președintelui Jerome Powell la Economic Club of Washington, D.C.
În Europa, BCE se va reuni pentru a anunța ultima decizie de politică monetară, fără schimbări anticipate după reducerile de rate din iunie.
Analiștii vor examina declarația și conferința de presă pentru indicii privind momentul viitoarelor ajustări de rate. Între timp, indicatorul ZEW al sentimentului economic al Germaniei este prognozat să scadă după unsprezece luni consecutive de creștere, iar activitatea industrială din zona euro este așteptată să scadă pentru a doua lună consecutiv.
În Marea Britanie, rapoartele cheie de urmărit includ CPI-ul, datele despre locuri de muncă și vânzările cu amănuntul. Inflația anuală este prognozată să rămână la ținta de 2% a Băncii Angliei, în timp ce rata de bază este așteptată să scadă la 3,4%.



