BET
30090.61
0.25%
BET-TR
70464.85
0.25%
BET-FI
103088.87
0.02%
BETPlus
4355.03
0.25%
BET-NG
2267.87
0.04%
BET-XT
2587
0.21%
BET-XT-TR
5922.16
0.21%
BET-BK
5781.29
-0.15%
ROTX
67932.34
0.22%

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociația CFA România a crescut în luna iulie 2025

Autor: Andrei Radu
2 min

Adrian Codirlașu, CFA – Președinte al Asociației CFA România declară: “În condițiile confirmării rating-ului României și stabilirii pachetului fiscal, componenta de anticipații s-a majorat. Cum starea economiei continuă să se înrăutățească, componenta de condiții curente și-a continuat scăderea. Însă, în continuare, nivelul indicatorului și ambele sale componente indică condiții de recesiune”.

Ulterior scăderii puternice înregistrate în luna iunie, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna iulie cu 5,0 puncte, până la valoarea de 34,9 puncte. Cele două componente ale sale au avut evoluții divergente. Astfel, componenta de anticipații a crescut cu 8,6 puncte, până la valoarea de 33,6, în timp ce componenta de condiții curente și-a continuat scăderea, cu 2,2 puncte, până la valoarea de 37,5 – reflectând înrăutățirea condițiilor curente.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (august 2026) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedentă și a atins nivelul de 6,46%, în timp ce peste 56% dintre participanți anticipează majorarea ratei inflației în următoarele 12 luni. Mențiune: la momentul realizării sondajului, rata inflației se situa la valoarea de 5,66%.

În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 94% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, nefiind înregistrată nicio opinie privind o posibilă apreciere. Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,1015 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este de 5,1716 lei pentru un euro.

CITESTE SI:  Fondul Proprietatea va încasa peste 116 milioane lei dividende de la Aeroporturi București. Suma reprezintă aproximativ 5% din VAN-ul Fondului

Previziunile analiștilor în ceea ce privește cei mai importanți indicatori macroeconomici

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, 69% dintre participanți, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 31% anticipează o  scădere. De asemenea 69% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt supra-evaluate, iar 31% că sunt corect evaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a crescut ușor comparativ cu exercițiul anterior, la valoarea medie a anticipațiilor de 7,6% din PIB.

Anticipațiile de creștere economică pentru anul 2025 se situează, într-o ușoară scădere față de exercițiul anterior, la valoarea medie de 0,8%, existând și opinii în rândul participanților privind o posibilă intrare în recesiune a economiei românești.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 59% în următoarele 12 luni.

O întrebare suplimentară introdusă în sondaj se referă la anticipațiile privind retrogradarea României în categoria de rating nerecomandată investițiilor („junk”). Astfel, conform rezultatelor, toti participanții anticipează menținerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investițiilor

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.