BET
17141.27
0.36%
BET-TR
37799.34
0.36%
BET-FI
62680.72
0.02%
BETPlus
2530.53
0.35%
BET-NG
1246.93
0.54%
BET-XT
1475.44
0.27%
BET-XT-TR
3198.41
0.27%
BET-BK
3217.61
0.54%
ROTX
38192.46
0.31%

Norofert, rezultate consolidate la 9 luni: Cifră de afaceri de 32 mil lei, profit net de 1,1 mil lei, în scădere față de 2022, pe fondul secetei și a prețului mai mic al cerealelor românești

Autor: Financial Market
3 min

Norofert, principalul producător de inputuri organice pentru agricultură din România, listat la Bursa de Valori București pe piața AeRO (simbol BVB: NRF), anunță rezultatele financiare aferente primelor 9 luni din 2023.

Compania a înregistrat, la nivel consolidat, conform RAS, o cifră de afaceri de 32,4 milioane de lei, și un profit net de 1,1 milioane de lei, în scădere cu 40%, respectiv 85% față de perioada similară din 2022, într-un context de piață cu provocări pentru industria de agribusiness.

Marja brută din vânzări a fost de 15,6%, susținută de optimizări ale costurilor de producție ca urmare a investițiilor realizate în ultimii 4 ani.

Vlad Popescu, președintele Consiliului de Administrație, Norofert:

Pentru anul 2023 ne-am asumat o abordare prudentă și în primele 9 luni am depus toate eforturile pentru a menține o direcție financiară sănătoasă, continuând totodată strategia de investiții pentru dezvoltare și eficientizare.

Au fost alocate în acest an peste 1,7 milioane de lei pentru investiții în laboratorul de multiplicare microorganisme, proiectat pentru a crește cantitățile de materii prime necesare fabricării de îngrășăminte lichide și în extinderea capacității de producție pentru linia de îngrășăminte lichide cu aplicare la sol, de ultimă generație.

Investițiile în implementarea unui sistem de irigații pentru 150 de hectare la ferma din Zimnicea, în valoare de 250.000 de euro, sunt în curs de contractare.

Ne aflăm într-o poziție favorabilă pentru dezvoltarea de produse noi care să facă față schimbărilor climatice. Pregătim dezvoltarea companiei pentru următorii ani, cu o strategie de internaționalizare concentrată pe produsele din portofoliu nostru cu valoare adăugată mare.

Seceta prelungită din acest an, scăderea prețurilor la cerealele românești în situația importurilor din Ucraina, precum și costurile mari de înființare a precedentelor culturi, pe care fermierii nu au reușit să le recupereze în acest an, au afectat industria în care compania activează.

În primele 9 luni din 2023, conducerea companiei a luat o serie de măsuri pentru a se adapta contextului și presiunilor externe care au influențat activitatea din sector, printre care, implementarea unei politici mai stricte de gestionare a riscurilor legate de creanțe, care a dus la o limitare a vânzărilor și, implicit, la o scădere a profitului pentru acest an.

CITESTE SI:  Rata inflației din România a rămas constantă la 5,1% în decembrie

Cu această abordare, Norofert a înregistrat o rată de recuperare a creanțelor de peste 95%, depășind semnificativ media pieței, esențială pentru menținerea unui flux de numerar sustenabil.

Situația financiară a companiei a fost îmbunătățită, de asemenea, prin rambursarea în avans a unor facilități de credite în valoare de 15 milioane de lei.

La nivel de grup, activele totale au fost de 74 milioane de lei. Cheltuielile totale au fost de 37 milioane de lei, în scădere cu 24%, ca urmare a reducerii cheltuielilor cu materialele și a costurilor de producție pentru produsele organice, prin punerea în funcțiune a laboratorului din Filipeștii de Pădure.

Laboratorul de multiplicare microorganisme acoperă integral nevoia de materie primă pentru producția curentă. Datoriile totale în valoare de aproape 49 milioane de lei au fost menținute la același nivel cu cel din perioada similară a anului precedent.

Diminuarea activității, ca urmare a unor factori precum seceta prelungită și volatilitatea crescută a prețurilor cerealelor, a determinat conducerea companiei să revizuiască bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul în curs, la o cifră de afaceri de 52 de milioane de lei și un profit net de 2,4 milioane de lei.

Rezultatele consolidate ale grupului includ performanțele companiei mamă, Norofert S.A. și ale filialei Agroprod CEV SRL, deținută în proporție de 100%, care operează în regim ecologic un teren agricol de 1.000 de hectare în Zimnicea, județul Teleorman.

Situațiile privind rezultatele financiare aferente primelor 9 luni din 2023 sunt prezentate atât conform RAS, cât și în conformitate cu IFRS (Standardele Internaționale de Raportare Financiară).

Raportul detaliat poate fi consultat aici.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.