BET
16913.68
-0.08%
BET-TR
37297.48
-0.08%
BET-FI
62990.74
-0.23%
BETPlus
2498.66
-0.09%
BET-NG
1225.9
-0.09%
BET-XT
1461.17
-0.12%
BET-XT-TR
3167.44
-0.12%
BET-BK
3182.28
0.16%
ROTX
37651.39
-0.08%

Simtel Team a finalizat cel mai mare proiect fotovoltaic construit în România pentru dezvoltatorul logistic CTP

Autor: Financial Market
2 min

Simtel Team (BVB: SMTL), companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, anunță continuarea parteneriatului cu dezvoltatorul de spații industriale și logistice CTP România, prin semnarea unui nou parteneriat ce prevede construirea și instalarea unor instalații fotovoltaice pe acoperișurile a 11 clădiri ale dezvoltatorului de spații industriale și logistice.

Colaborarea dintre Simtel Team și CTP România reprezintă, pe lângă un parteneriat de afaceri, și o armonizare a viziunii comune pentru un viitor mai verde și mai eficient energetic.

Primul proiect pe care l-am realizat împreună pe parcursul anului trecut și prima parte a acestui an ne-a demonstrat că suntem pe drumul cel bun și că energia regenerabilă nu este doar viitorul, ci și prezentul.

Suntem bucuroși că putem contribui la eforturile CTP România de a avea clădiri care produc energie regenerabilă, într-un context în care eficiența energetică și responsabilitatea față de mediu sunt mai importante ca niciodată.

Rolul nostru în acest ecosistem este de a promova și implementa soluții de energie verde, care în final să conducă la eficientizarea producției și consumului de energie la nivel național.

Noua etapă a colaborării noastre cu CTP România subliniază importanța continuării acestui rol,” a declarat Iulian Nedea, cofondator și Președintele Consiliului de Administrație al Simtel Team.

În martie 2022, Simtel și CTP au demarat primul proiect de colaborare care a vizat proiectarea și instalarea de către echipa Simtel a unor instalații fotovoltaice pe 11 clădiri din cadrul parcului industrial CTPark Bucharest West.

În prezent, parcul industrial respectiv beneficiază de o putere instalată de 11 MWp, iar Simtel este în continuare responsabilă de serviciile de mentenanță și reviziile anuale specifice.

În cadrul noului proiect, Simtel va proiecta și construi instalații fotovoltaice pe 11 clădiri ale CTP România din locațiile CTPark Bucharest North, CTPark Bucharest West, Chitila, Pitești, Craiova, Timișoara și Sibiu.

CITESTE SI:  ANALIZĂ XTB, Radu Puiu: Scena IPO-urilor ar putea să strălucească în 2025. Cum ar putea arăta lista companiilor favorite

Instalațiile fotovoltaice vor avea o putere instalată de până la 13,3 MWp, reprezentând aproximativ 31.000 de panouri fotovoltaice. În primul an de funcționare, energia produsă va fi de 16.625 MWh și va reduce emisiile de dioxid de carbon în atmosferă cu 10.269 tone pe an.

Suntem primul dezvoltator imobiliar cu o centrală fotovoltaică deja operațională, proiect pe care l-am derulat anul trecut, în CTPark Bucharest West, tot împreună cu echipa Simtel.

Ca lider de piață, știm că avem obligația să investim continuu în calitatea spațiilor și în facilitarea celor mai bune condiții comerciale pentru clienții noștri.

Astfel, am decis să continuăm proiectul de energie verde din CTPark Bucharest West, alte 11 clădiri urmând să fie dotate cu instalații fotovoltaice”, a declarat Eleonora Amăriuței, Chief Financial Officer CTP Romania.

Simtel Team va fi responsabilă de lucrările de inginerie, proiectare, furnizarea parțială de echipamente și materiale, instalarea, avizarea și punerea în funcțiune a instalațiilor fotovoltaice.

După finalizarea lucrărilor, compania va asigura mentenanța panourilor fotovoltaice, care presupune monitorizarea 24/7, remedieri corective de orice tip realizate în 24 de ore și revizii anuale pentru a preveni apariția oricăror alte potențiale situații neplăcute.

În ultimii patru ani, Simtel Team a proiectat și pus în funcțiune numeroase centrale electrice fotovoltaice pentru clienți din diverse industrii.

Parcurile fotovoltaice pe care le operează Simtel însumează peste 200 MWp instalați și produc anual 260.000 de MWh, corespondentul consumului a 73.000 de locuințe într-un an, reducând cu 156.000 de tone pe an emisiile de gaze cu efect de seră, în special în zonele urbane dens populate.

Simtel Team este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din data de 1 iulie 2021, având, în prezent, o capitalizare de piață de aproximativ 247 milioane de lei.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.