42% dintre angajații români spun că firma lor este preocupată de problemele de mediu și tot atâția că se adaptează politicilor actuale, în timp ce doar 28% resimt cerințe concrete din partea clienților sau a partenerilor.
Sunt principalele date dintr-un studiu Cult Research, realizat în parteneriat cu New Economy Hub, care măsoară cum percep angajații români practicile de mediu ale firmelor în care lucrează.
Principalele rezultate
• 42% spun că firma lor este preocupată de mediu și se adaptează politicilor actuale
• 28% spun că firma primește cerințe de mediu din partea clienților sau a partenerilor
• 41% consideră adaptarea la mediu un avantaj pentru firma lor
• 56% vs 38% preocupare pentru mediu în producție, față de comerț și HoReCa
• 33% se tem că schimbările de mediu le-ar putea afecta locul de muncă (47% în producție)
Cererea din piață e încă redusă, cu diferențe mari între sectoare
28% dintre angajați spun că firma lor primește cerințe legate de mediu din partea clienților sau a partenerilor de afaceri. Astfel de cerințe sunt mai prezente în companiile mari (40%), dar rămân scăzute în ansamblu.
Preocuparea firmelor față de mediu, așa cum o percep angajații, variază mult în funcție de domeniu. În producție, 56% dintre angajați spun că firma lor este preocupată de mediu; în comerț și HoReCa, doar 38%. Adaptarea efectivă la politicile de mediu crește la rândul ei cu mărimea firmei: 41% în firmele mici, 43% în cele medii, 56% în cele mari. De asemenea, adaptarea este mai ridicată în organizațiile din mediul urban (49%) față de cele din mediul rural (40%).
Tema mediului este cel mai puțin prezentă tocmai la nivelul unde se iau deciziile. Angajații din sectorul public spun cel mai des că firma lor este preocupată de mediu (54%), urmați de cei din privat (43%) și de antreprenori și liber-profesioniști (36%).
Aceeași ordine se păstrează la presiunea din piață: 38% în public, 33% în privat, 21% printre antreprenori. Oamenii care conduc firmele – cei care pot transforma tema într-o decizie – sunt cel mai puțin expuși la ea, atât ca preocupare proprie, cât și ca cerere venită din partea clienților și partenerilor.
Un angajat din trei se teme pentru locul de muncă
Presiunea este resimțită invers față de poziția în firmă: cel mai puțin de cei care decid, cel mai mult de cei al căror loc de muncă e direct expus. 33% dintre angajați sunt îngrijorați de efectul schimbărilor de mediu asupra propriului loc de muncă. Îngrijorarea este cea mai mare în producție (47%), în companiile mari (40%), în mediul rural (39%) și în rândul generației X, de 45–64 de ani (38%).
„În ciuda realităților climatice în schimbare deja evidente, presiunea de mediu nu se manifestă încă în cereri concrete din piață – dar vine, iar primele care o resimt sunt organizațiile din producție și companiile mari.
Multe firme sunt preocupate de temă, dar puține au transformat-o într-o direcție strategică care să le aducă un avantaj real în piața lor. Deciziile de acest fel, luate din convingere, diferențiază o companie față de concurenți.
E momentul în care subiecte precum amprenta de carbon, utilizarea apei și abordarea resurselor circulare – noile variabile economice – trebuie așezate la locul potrivit în piramida deciziilor de business” spune Andreea Nicolae, Președinte New Economy Hub și Director al programului COMPETITIV.
„Ce vedem în date este un decalaj tipic pentru o piață aflată la început de tranziție: atitudinea se mișcă înaintea acțiunilor concrete. Angajații resimt tema mediului ca fiind importantă, dar organizațiile primesc încă puține semnale din piață care să le
forțeze mâna. E un moment pe care îl întâlnim des în cercetarea schimbărilor sociale – normele se formează în tăcere, înainte să devină reguli. Pentru noi, la Cult Research, tocmai astfel de teme ale noii economii merită măsurate constant: ele arată în ce
direcție se mișcă piața înainte ca mișcarea să fie vizibilă,” spune Alexandru Zodieru, Managing Partner, Cult Research.
Studiul inaugurează New Economy Barometer, o serie de analize sociologice lansată de New Economy Hub împreună cu Cult Research, prin care inițiatorii urmăresc modul în care se pregătește mediul de afaceri românesc pentru noua economie – o economie în care avantajul competitiv se construiește pe capacitatea companiilor de a transforma presiunile de mediu, resursele circulare, datele și inteligența artificiala în decizii concrete de business. Scopul seriei este să aducă substanță unei discuții care, în mediul privat, rămâne adesea la nivel de intenție.
Este și cadrul în care funcționează COMPETITIV ↗, program executiv, finanțat pentru companiile selectate, dedicat
competitivității și deciziei companiilor în noua economie. COMPETITIV își deschide a doua ediție, în perioada 15 septembrie 2026 – 4 februarie 2027, cu participare finanțată, pe bază de selecție.



