Îmbătrânirea populației este considerată una dintre cele mai mari vulnerabilități structurale ale economiei europene. O populație activă în scădere înseamnă, în teorie, mai puțini angajați, costuri mai mari cu pensiile și sistemele de sănătate și un potențial mai redus de creștere economică.
Totuși, o analiză ING arată că perspectiva este mai nuanțată. Europa dispune încă de rezerve importante de forță de muncă, în special prin creșterea participării femeilor, menținerea persoanelor mai în vârstă în activitate și integrarea mai bună a tinerilor pe piața muncii.
Raportul Draghi: Europa ar putea pierde aproape 2 milioane de lucrători pe an
Raportul Draghi identifică două ingrediente fundamentale pentru creșterea economică pe termen lung: numărul total de ore lucrate și productivitatea obținută pentru fiecare oră de muncă.
Din perspectivă demografică, Europa are însă o problemă evidentă. Populația de vârstă activă, definită drept segmentul cuprins între 15 și 64 de ani, a atins deja un maxim și urmează să intre într-o perioadă de declin accentuat.
În prezent, Europa are aproximativ 280 de milioane de persoane cu vârste între 15 și 64 de ani. După o creștere de aproximativ 75 de milioane între 1950 și 2000, populația activă a rămas relativ stabilă în ultimii 25 de ani.
Situația ar urma însă să se schimbe semnificativ. Raportul Draghi estimează că, până în 2040, forța de muncă europeană s-ar putea reduce cu aproape două milioane de persoane în fiecare an, echivalentul a aproximativ 0,7% din actuala populație de vârstă activă.
Practic, demografia, care înainte de anul 2000 contribuia pozitiv la creșterea economică europeană, ar putea deveni un obstacol de dimensiuni comparabile în următoarele decenii.
Problema devine și mai vizibilă în comparație cu Statele Unite, unde populația de vârstă activă este estimată să se stabilizeze. Diferența contează într-un context în care economia europeană a înregistrat în ultimele decenii o creștere medie anuală de aproximativ 1,5%, comparativ cu puțin peste 2% în SUA.
Pensii și sănătate: este sustenabil modelul european?
Îmbătrânirea populației generează și presiuni asupra finanțelor publice.
Mai mulți pensionari înseamnă cheltuieli mai mari cu pensiile, sănătatea și îngrijirea pe termen lung, în timp ce proporția persoanelor active care contribuie la finanțarea acestor sisteme se diminuează.
În Europa, pensiile reprezintă deja aproximativ 11,4% din PIB, iar cheltuielile pentru sănătate și îngrijire pe termen lung încă aproximativ 8,6% din PIB. Împreună, cele două categorii ajung la aproximativ 20% din PIB.
La prima vedere, cifrele par dificil de susținut într-o regiune în care povara fiscală este deja relativ ridicată.
Proiecțiile pe termen lung sunt însă mai puțin alarmante decât ar putea sugera discursul public. Potrivit estimărilor europene citate de ING, aceste cheltuieli ar urma să urce de la aproximativ 20% la 21,6% din PIB până în 2050.
Creșterea relativ limitată este explicată prin majorarea vârstelor de pensionare, continuarea creșterii PIB și faptul că beneficiile sistemelor publice de pensii ar urma să avanseze mai lent decât economia.
Prin comparație, în Statele Unite, îmbătrânirea populației este estimată să majoreze cheltuielile publice cu aproximativ 2,7% din PIB între 2025 și 2055, jumătate din creștere provenind din sănătate și jumătate din sistemul de securitate socială.
Astfel, ideea potrivit căreia finanțele publice europene ar fi inevitabil „condamnate” de demografie nu este susținută complet de date.
Productivitatea populației în vârstă ar putea fi subestimată
Un alt argument utilizat frecvent este că o populație mai îmbătrânită ar conduce automat la o productivitate mai redusă.
Studiile mai vechi indicau că productivitatea unui angajat tinde să atingă nivelul maxim în jurul vârstei de 50 de ani, după care începe să scadă.
Problema este că aceste cercetări au analizat generații diferite de cele care vor lucra în Europa în următoarele decenii.
Angajații mai în vârstă de astăzi sunt mai sănătoși și mai bine educați. Un studiu efectuat în 41 de țări arată că, în 2022, scorul de sănătate cognitivă al unei persoane de 70 de ani era similar celui înregistrat de o persoană de 53 de ani în anul 2000.
În același timp, până în 2050, aproape jumătate dintre europenii cu vârste între 50 și 60 de ani ar putea avea studii superioare, comparativ cu mai puțin de un sfert în prezent.
Această evoluție poate modifica semnificativ relația tradițională dintre vârstă și productivitate.
Mai mult, deficitul de angajați poate determina companiile să investească mai mult în automatizare, digitalizare și tehnologii care sporesc productivitatea. Paradoxal, o ofertă abundentă și ieftină de forță de muncă poate reduce stimulentele pentru astfel de investiții.
Marea rezervă a Europei: participarea la piața muncii
Cel mai important argument al analizei ING este însă că scăderea populației de vârstă activă nu trebuie confundată cu o scădere proporțională a volumului efectiv de muncă.
Europa are încă un potențial semnificativ de creștere prin:
• o participare mai ridicată a femeilor pe piața muncii;
• pensionarea la vârste mai înaintate;
• reducerea șomajului;
• integrarea mai bună a tinerilor;
• creșterea numărului mediu de ore lucrate.
Iar schimbările au început deja.
Între 2009 și 2023, participarea persoanelor cu vârste între 60 și 65 de ani pe piața muncii a crescut cu 23 de puncte procentuale, în timp ce rata de participare a femeilor a avansat cu aproximativ șase puncte procentuale.
Șomajul s-a redus cu trei-patru puncte procentuale față de începutul secolului, iar șomajul în rândul tinerilor se află la minime istorice.
Pe toate aceste segmente, Europa a făcut progrese mai rapide decât Statele Unite, chiar dacă nivelurile absolute de participare rămân, în unele cazuri, mai reduse.
Femeile ar putea deveni principalul motor al creșterii ofertei de muncă
Una dintre cele mai mari oportunități se află în participarea femeilor la piața muncii.
Noile generații de femei sunt semnificativ mai bine educate decât cele precedente și, în multe state europene, au deja un nivel de educație superior celui înregistrat în rândul bărbaților.
În paralel, politicile privind serviciile de îngrijire a copiilor și concediile parentale s-au îmbunătățit, reducând o parte dintre barierele care limitau participarea femeilor la activitatea economică.
Există și spațiu pentru creșterea numărului de ore lucrate. În Europa, un angajat lucrează în medie aproximativ 1.600 de ore anual, față de circa 1.700 de ore la începutul secolului și aproximativ 1.800 de ore în SUA.
Femeile reprezintă, potrivit ING, cel mai important potențial motor pentru creșterea volumului total de ore lucrate în Europa.
Impactul demografiei ar putea fi de patru ori mai mic decât sugerează cifrele brute
Proiecțiile oficiale estimează o creștere de aproximativ patru puncte procentuale a ratei de participare la forța de muncă până în 2070.
În aceste condiții, numărul total de ore lucrate în Europa ar urma să scadă cu aproximativ 9% între 2022 și 2070, ceea ce înseamnă mai puțin de 0,2% anual.
Este în continuare un factor negativ pentru economie, dar impactul ar fi de aproape patru ori mai redus decât declinul anual de aproximativ 0,7% sugerat dacă analizăm exclusiv evoluția populației de vârstă activă.
În plus, estimările respective au fost realizate pe baza legislației existente în 2024. Între timp, mai multe state europene au continuat reformele sistemelor de pensii și majorarea graduală a vârstei de pensionare.
Este Europa condamnată de demografie? Nu chiar
Problema demografică a Europei este reală și va reprezenta un obstacol pentru creșterea economică în următoarele decenii. Dar scenariul este mai puțin dramatic decât sugerează simpla scădere a populației de vârstă activă.
O populație mai sănătoasă și mai educată, creșterea participării femeilor, reducerea șomajului și menținerea angajaților mai mult timp în câmpul muncii pot compensa o parte importantă a efectelor îmbătrânirii.
Mai mult, Europa nu este singură în această situație. Statele Unite, China, Japonia și Coreea de Sud se confruntă, în grade diferite, cu propriile probleme demografice.
Pentru investitori, adevărata întrebare nu este doar câți oameni de vârstă activă va avea Europa în 2040 sau 2050, ci cât de eficient va reuși continentul să utilizeze capitalul uman existent și cât de rapid vor răspunde companiile prin tehnologie, automatizare și investiții în productivitate.
Din această perspectivă, demografia rămâne un risc structural pentru economia europeană, dar nu reprezintă neapărat sentința economică pe care o sugerează uneori narațiunea dominantă.
