Economie de comandă

O economie de comandă (cunoscută şi sub numele de economie planificată) este un sistem în care guvernul, mai degrabă decât piața liberă, determină ce bunuri ar trebui să fie produse, cantitatea care sa fie produsa si prețul la care acestea vor fi oferite spre vânzare. Prin urmare, economiile de comandă contrastează cu economiile de piață libere, în care prețurile bunurilor sunt servicii determinate de cerere și ofertă. Un principiu central al unei economii de piață libere este că guvernul nu intervine în funcționarea pieței prin stabilirea prețurilor, limitarea producției sau împiedicarea concurenței în sectorul privat. Într-o economie de comandă însă, nu există concurență, deoarece guvernul central controlează toate afacerile, de asemenea tot el determină investițiile și veniturile. Economia de comandă este o trăsătură a societăților comuniste, cum ar fi Cuba, Coreea de Nord și fosta Uniune Sovietică. Un aspect negativ al economiilor de comandă este acela ca nu sunt în măsură să aloce eficient bunurile de cele mai multe ori din cauza incapacitatii guvernului de a determina cantitatea necesar a fi produsa. Astfel, guvernele se confrunta cu dificultăți constante în a răspunde în timp util cererii în continuă schimbare din diferite sectoare, acest aspect ducand de cele mai multe ori la aparitia asa ziselor „piete negre” care vin sa suplimenteze cantitatile lipsa in vederea satisfacerii nevoii consumatorilor. Mai mult decât atât, planificatorul central într-o economie de comandă stabilește prețurile strict bazat pe nevoile de venituri, astfel creand si un efect de monopol.