Mediul extern care a susținut decenii la rând modelul eurozonei bazat pe exporturi s-a schimbat definitiv. Motorul creșterii se poate reechilibra fie către cererea internă, fie printr-un avantaj de export reinventat. Niciunul dintre drumuri nu vine cu un manual — și ambele pot eșua lamentabil.

De ce să schimbi o echipă câștigătoare?

Modelul economic european a funcționat atât de bine, atât de mult timp, încât schimbarea lui nu a părut niciodată o urgență. O analiză efectuată de Bert Colijn și Carsten Brzeski de la ING Bank arată că decenii la rând, Europa a fost unul dintre marii beneficiari ai globalizării: comerțul a devenit o parte tot mai mare a economiei, companiile au căpătat acces la piețe externe cu creștere rapidă, iar consumatorii au profitat de importuri ieftine.

Apelurile la mai multă inovație, productivitate mai ridicată și competitivitate mai puternică nu au dispărut niciodată, dar rareori au trecut dincolo de documentele de strategie și ambițiile politice. Strategia de la Lisabona din 2000, care promitea să transforme Europa în „cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe cunoaștere din lume” până în 2010, este o reamintire utilă a cât de demult discută Europa provocările de astăzi. Și a cât de puțin rezolvă discuția în sine.

Între timp, dezbaterea a devenit și mai presantă. Invazia rusă în Ucraina și criza energetică au împins în sus costurile de producție, în timp ce firmele chineze au devenit tot mai competitive în industrii pe care Europa le considera cândva puncte forte naturale. În paralel, comerțul global a devenit mai puțin previzibil și mai politizat.

Motorul se gripează

Efectele sunt tot mai vizibile în fluxurile comerciale. Din 2019, importurile eurozonei din China au crescut cu aproximativ 50%, în timp ce exporturile către China au scăzut — lărgind deficitul comercial de bunuri cu China cu peste 150 de miliarde de euro. Dar balanțele bilaterale nu trebuie confundate cu competitivitatea. Pentru a evalua competitivitatea, mai util este să privim cotele de piață. Și aici, tabloul s-a deteriorat.

Forța tradițională a Europei în echipamente și mașini de transport s-a erodat, cu surplusuri comerciale în scădere și firme chineze care câștigă teren în sectoare precum vehiculele electrice. Chiar și industria farmaceutică — punctul luminos incontestabil al comerțului european, cu exporturi în urcare de peste 80% din 2019 — nu este imună la concurența chineză în creștere, pe măsură ce cota Chinei în importurile eurozonei continuă să urce.

Un surplus comercial care părea cândva bine ancorat este erodat din mai multe direcții simultan. Iar deși un surplus comercial nu este neapărat un semn de forță economică, restrângerea lui este ilustrativă pentru un model de creștere în deteriorare — un model construit pe specializare în producție, cerere externă puternică, câștiguri constante de cotă la export și surplusuri de cont curent consistente. Subvențiile, politica industrială și barierele comerciale pot încetini ajustarea și pot cumpăra timp pentru adaptare, dar este puțin probabil să recreeze condițiile anilor 2010.

Presiunea vine în principal dinspre exporturi. Contribuția exporturilor brute la PIB a fost, în medie, de aproximativ două puncte procentuale pe an în ambele jumătăți ale deceniului trecut. Din 2020, această contribuție a coborât sub un punct procentual — iar în Germania, tocmai acolo, a devenit ușor negativă. Olanda, cea mai deschisă economie a eurozonei, a văzut contribuția exporturilor la creștere scăzând la un sfert din nivelul pre-pandemic. Pentru prima dată într-o expansiune, exporturile nu mai cresc mai repede decât economia.

Creșterea „de casă”

Un răspuns posibil la un motor de export care slăbește este un model mai orientat spre interior, în care rezervorul mare de consumatori și companii relativ înstărite din eurozonă, alături de stimulul fiscal, devine o sursă mai importantă de creștere prin consum și investiții. Nu e doar o posibilitate teoretică: eurozona combină avuție ridicată a gospodăriilor, economii private substanțiale și un grad relativ scăzut de îndatorare a populației, cu nevoi majore de investiții în apărare, infrastructură, energie și digitalizare.

Inițiative recente ar putea da avânt acestei mutări. Cheltuielile mai mari cu apărarea și infrastructura, în special în Germania, stimulează cererea de investiții. Uniunea Economiilor și Investițiilor își propune să canalizeze rezervorul european de economii spre investiții productive, iar decidenții se concentrează tot mai mult pe reducerea barierelor din piața unică. Dar cât de probabil este ca cererea internă să preia pur și simplu ștafeta? Este o oportunitate clară — însă nu vrem să închidem ochii la complicații. Trei factori limitativi ies în evidență.

Trei obstacole în calea cererii interne

Un al doilea suflu pentru modelul de export

Lipsa precedentelor sugerează că drumul Europei nu trece neapărat printr-o rebalansare exclusivă către cererea internă. O altă posibilitate este ca Europa să păstreze un model orientat spre export — nu apărându-i pe campionii de ieri, ci construindu-i pe cei de mâine. Câteva candidaturi se remarcă: apărarea și aerospațialul, sprijinite de un ciclu de reînarmare de un deceniu (Airbus e dovada că Europa poate construi un campion global când își pune resursele laolaltă); farma și tehnologia medicală, deja punctul luminos al comerțului, într-o lume care îmbătrânește; iar în tehnologiile verzi, deși bătălia solarului e pierdută, tehnologia de rețea, serviciile eoliene și expertiza nucleară rămân disputate.

Cartea cea mai subevaluată ar putea fi însă AI-ul industrial și robotica. Europa nu va concura SUA sau China la modelele AI, dar aplicarea AI pe cea mai mare bază industrială instalată din lume — datele de mașină ale miilor de „campioni ascunși” — este o cursă încă deschisă. La acestea se adaugă exporturile de servicii, tot mai importante, și acordurile comerciale recente (Mercosur, India, Australia). Niciuna dintre oportunități nu e însă garantată: exportatorii se confruntă cu costuri energetice mai mari, concurență chineză tot mai dură și piețe de capital fragmentate. Crearea de noi campioni cere aceleași ingrediente ca și povestea cererii interne: productivitate, capital adânc, spațiu pentru inovație și un mediu care permite firmelor să se scaleze.

Patru drumuri pentru economia eurozonei

Alegerea nu este neapărat între un model și celălalt. Incertitudinea-cheie nu e dacă Europa devine mai dependentă de cererea internă sau rămâne pe export, ci dacă poate genera suficientă productivitate și noi avantaje competitive pentru a susține oricare model. O economie echilibrată fără productivitate riscă stagnarea; o economie de export fără noi zone de competitivitate riscă declinul.

Disclaimer: Acest articol are caracter informativ și educativ și reprezintă o adaptare a analizei ING Economic & Financial Analysis. Nu constituie recomandare de investiții, consultanță financiară sau invitație de a cumpăra ori vinde instrumente financiare. Performanțele trecute nu garantează rezultate viitoare. Orice decizie de investiție presupune riscuri și trebuie luată pe baza propriei analize sau cu sprijinul unui consultant autorizat. Financial Market nu își asumă răspunderea pentru deciziile luate pe baza informațiilor din acest material.