Concurența tot mai puternică din partea Chinei, atât pe piața europeană cât și pe piețele terțe, este un fenomen care a reapărut după pandemie și ar putea să se intensifice acum, pe fondul tensiunilor comerciale globale. Deși o competiție mai acerbă cu China poate reduce presiunile inflaționiste și creșterea PIB-ului în zona euro, ea riscă totodată să agraveze problemele din industriile strategice ale continentului.
Europa se confruntă, fără îndoială, cu un al doilea „șoc China” – doar că, de această dată, impactul este în mare parte negativ, sunt de părere analiștii de la ING Bank.
Pe măsură ce economia internă a Chinei performează sub așteptări, iar accesul la piața americană devine tot mai limitat, în Europa cresc temerile privind valul de competiție low-cost din partea companiilor chineze. Deși, dintr-o perspectivă globală, acest lucru ar putea aduce câștiguri de eficiență, efectele asupra pieței muncii, sectoarelor industriale cheie și autonomiei strategice sunt îngrijorătoare pentru factorii de decizie europeni.
În acest studiu, analizăm amploarea acestui nou „șoc China”, sectoarele cele mai expuse și țările care riscă să piardă cel mai mult.
Concurența chineză sporită nu este nouă, dar devine tema centrală a anilor 2020
Cel mai recent episod al războiului comercial – decizia Chinei de a bloca exporturile către Europa pentru anumite tipuri de microcipuri – ilustrează clar cum s-a transformat relația economică dintre China și Europa industrială.
În anii 2000–2010, așa-numitul „șoc China” a fost o surpriză pozitivă pentru industria europeană și o provocare pentru economiile cu costuri reduse, întrucât cererea chineză pentru bunuri manufacturate europene a explodat. În același timp, China devenea „atelierul lumii”, furnizând produse ieftine pentru economiile dezvoltate.
Companiile industriale germane, în special, au beneficiat masiv de pe urma pieței chineze în expansiune. Acest prim „șoc China” a contribuit inclusiv la succesul economic al Germaniei după reformele structurale din anii 2000. Fără cererea puternică venită din China, chiar și cele mai ambițioase reforme ale pieței muncii n-ar fi adus aceleași rezultate spectaculoase.
Însă, începând cu anii 2020, factorul „China” s-a transformat într-un „șoc China 2.0”.
De fapt, încă din 2018, când Beijingul a lansat strategia „Made in China 2025”, Europa ar fi trebuit să realizeze că relațiile comerciale urmau să se schimbe radical. Mulți politicieni europeni au tratat însă ușor aceste semnale – o greșeală strategică.
Chiar înainte de escaladarea războiului tarifar dintre SUA și China, Europa simțea deja efectele intensificării competiției chineze, atât pe piața internă, cât și la nivel global. Strategia China 2025 a început între timp să dea roade: Beijingul a devenit competitiv la nivel mondial în industrii cheie precum tehnologia, echipamentele electrice și producția auto.
Dependența Europei de importurile din China a crescut din nou după pandemie
Datele Eurostat arată clar evoluția: de la aderarea Chinei la OMC în 2001 până în 2010, ponderea bunurilor manufacturate chineze în importurile europene a crescut constant.
În SUA, acest fenomen a fost documentat în celebrul studiu condus de economistul David Autor, care a demonstrat cum aderarea Chinei la OMC a afectat negativ sectoare întregi din industria americană și a provocat pierderi locale de locuri de muncă.
După o perioadă de stabilizare în anii 2010, raportul s-a inversat din nou începând cu pandemia. Exporturile Chinei către Europa au crescut ca pondere în producția manufacturieră europeană, accentuând dependența continentului de importurile chineze și intensificând competiția pe piața internă.
Unul dintre motivele acestei creșteri accelerate este supra-capacitatea de producție din industria chineză, apărută după investiții masive în sectoare strategice.
Acest fenomen, denumit în China „involuție”, descrie competiția acerbă internă, presiunile deflaționiste și scăderea profitabilității în industrii precum automobile, chimicale, materiale de construcții, echipamente electrice și electronice.
Pe măsură ce Statele Unite și-au redus dependența de importurile chineze încă din 2017, iar piețele emergente nu pot absorbi excedentul de producție, Europa devine ținta principală a valului de exporturi chineze.
Dependență critică de China și pentru materiile prime esențiale
Dependenta Europei nu se limitează la bunuri de larg consum.
Pentru numeroase materii prime critice – precum pământurile rare utilizate în tehnologiile verzi și electronice – industria zonei euro este direct dependentă de China.
Această interdependență este bidirecțională: în timp ce Beijingul depinde de cererea europeană pentru exporturi, Europa depinde de livrările chineze pentru lanțurile sale de aprovizionare.
Europa pierde cotă de piață în economiile emergente și chiar în China
Spre deosebire de SUA, atât Europa cât și China sunt mari exportatori neti. Prin urmare, efectul unui nou val de exporturi chineze ieftine este dublu: Europa pierde atât pe piața internă, cât și pe piețele externe.
Datele FMI arată că, în majoritatea economiilor mari ale lumii, cota Chinei din importuri a crescut din 2019, în timp ce cea a Uniunii Europene a scăzut ușor.
China câștigă teren mai ales în Africa și țările BRICS, în timp ce Europa și-a consolidat marginal poziția doar în piețele dezvoltate – SUA și Regatul Unit fiind excepțiile notabile.
Pe deasupra, cererea chineză pentru bunuri europene a scăzut cu peste 25% din februarie 2023, pe fondul încetinirii economiei interne și maturizării sectorului manufacturier chinez.
Rezultatul: industriile europene se confruntă simultan cu presiuni competitive pe trei fronturi – acasă, pe piața chineză și pe piețele internaționale.
2025 marchează o accelerare a competitivității Chinei în raport cu Europa
Creșterea capacităților de producție și a exporturilor Chinei nu este un fenomen nou, dar în 2025 s-a accelerat semnificativ.
Războiul comercial reînnoit sub administrația Trump a stimulat competitivitatea ambelor mari economii, iar deprecierea dolarului american și a yuanului față de euro a făcut produsele chineze și mai ieftine pentru importatorii europeni.
Țările cele mai afectate sunt cele cu excedente comerciale mari, precum Germania și Olanda, dar și Irlanda, puternic legată comercial de SUA.
Astfel, competitivitatea prețurilor europene a scăzut semnificativ în 2025, potrivit calculelor Comisiei Europene și ING Research.
Prețurile produselor chineze scad, volumele se mențin
Deși datele sunt zgomotoase, se observă o scădere de circa 15% a prețurilor de import din China față de anul trecut, în timp ce volumele au rămas stabile.
Reducerea prețurilor este un indiciu clar al intensificării competiției – și include efectul devalorizării dolarului și yuanului.
În unele sectoare, precum băuturi și tutun sau combustibili minerali, importurile chineze chiar au crescut semnificativ, dar în majoritatea industriilor manufacturiere, volumele stagnează, în timp ce prețurile scad ușor.
Impactul este gradual, dar cu risc structural
Europa nu se confruntă încă cu o „inundație” de produse chineze, însă semnele presiunii asupra industriei locale sunt vizibile.
Cele mai vulnerabile sectoare sunt cele în care China are deja supracapacități și unde cererea europeană este slabă: auto, chimic, echipamente electrice, produse farmaceutice și materiale de construcții.
Importurile europene de automobile și produse farmaceutice din China au crescut cu circa 50% în ultimii cinci ani – un semnal de alarmă pentru economiile dependente de industrie, în special Germania.
Pe măsură ce dependența de China se adâncește, iar competitivitatea locală se erodează, Europa riscă să piardă teren strategic în industrii critice pentru viitorul său economic.
Concluzie: un „șoc China” cu efecte deflaționiste, dar riscuri geopolitice majore
Strategia industrială a Chinei („Made in China 2025”) își arată roadele, iar Europa resimte consecințele. Pentru bancherii centrali, importurile ieftine chineze pot fi o veste bună – ajutând la temperarea inflației.
Pentru politicieni și industrii, însă, situația este alarmantă: pierderi de competitivitate, presiune pe locuri de muncă și vulnerabilitate strategică.
Pe termen lung, acest „șoc China 2.0” ar putea forța Europa să-și regândească modelul industrial, să investească masiv în tehnologii proprii și să-și diversifice lanțurile de aprovizionare.
Până atunci, însă, continentul se confruntă cu o realitate dură: un val de competiție chineză care riscă să rescrie echilibrul economic global.
