Rezultatele financiare au depășit așteptările analiștilor de pe Wall Street, Apple beneficiind de cererea robustă pentru noul iPhone 16 și de extinderea serviciilor digitale.
Apple Inc. (NASDAQ: AAPL) a publicat joi rezultatele financiare pentru al treilea trimestru fiscal (încheiat la 28 iunie 2025), depășind estimările analiștilor atât la nivel de venituri, cât și de profit. Acțiunile companiei au crescut în tranzacționarea after-hours cu 2,4%, susținute și de estimările optimiste privind trimestrul următor.
Rezultate Q3 2025 vs estimări:
• Venituri totale: 94,04 miliarde USD (vs. 89,53 mld. așteptate)
• Profit pe acțiune (EPS): 1,57 USD (vs. 1,43 USD așteptate)
• Profit net: 24,43 miliarde USD (vs. 21,45 miliarde în aceeași perioadă a anului trecut)
Segmentarea veniturilor:
• iPhone: 44,58 miliarde USD, în creștere cu 13% YoY (vs. 40,22 mld. așteptate)
• Mac: 8,05 miliarde USD (+15% YoY)
• iPad: 6,58 miliarde USD (−8%)
• Servicii (iCloud, App Store, Apple TV+, etc.): 27,42 miliarde USD (+13%)
• Alte produse (Apple Watch, AirPods etc.): 7,4 miliarde USD (−8,6%)
• Marja brută: 46,5% (vs. 45,9% estimat)
Aspecte-cheie:
iPhone 16 a impulsionat semnificativ veniturile companiei, CEO-ul Tim Cook menționând că vânzările sunt în puternice comparativ cu iPhone 15, cu un interes major din partea utilizatorilor existenți care au făcut upgrade.
Segmentul Mac a fost cel mai performant, cu o creștere de aproape 15% datorită lansării noului MacBook Air, în timp ce veniturile din servicii au urcat la un nou record, pe fondul creșterii abonamentelor iCloud și veniturilor App Store.
Pe de altă parte, vânzările de iPad și dispozitive purtabile au fost în scădere, în ciuda lansării unui model iPad low-cost în martie.
În China, Apple a înregistrat un reviriment semnificativ, cu vânzări în creștere cu 4%, după două trimestre consecutive de scăderi.
Perspective pentru trimestrul următor:
Compania estimează o creștere a veniturilor totale între 5% și 9%, un ritm susținut în principal de servicii și vânzările iPhone. Marja brută ar urma să se mențină între 46% și 47%, în ciuda unui impact negativ de 1,1 miliarde USD din tarife comerciale, conform lui Tim Cook. În T3, impactul tarifar a fost mai redus decât estimările inițiale (800 mil. USD vs. 900 mil. USD prognozat).
Declarația CEO-ului:
„A fost un trimestru excepțional din toate punctele de vedere”, a declarat Tim Cook. „Am observat un interes crescut din partea clienților pentru a achiziționa produse în avans, în contextul incertitudinii tarifare. iPhone 16 este extrem de popular, iar serviciile noastre digitale continuă să se extindă într-un ritm sănătos.”



