BET
18662.07
-0.47%
BET-TR
40776.67
-0.47%
BET-FI
60983.24
-0.58%
BETPlus
2757.43
-0.46%
BET-NG
1332.27
-0.14%
BET-XT
1592.2
-0.48%
BET-XT-TR
3425.99
-0.48%
BET-BK
3465.59
-0.48%
ROTX
41064.51
-0.47%

EVERGENT Investments propune un dividend cu randament de 7,1% și convoacă AGA la finalul lunii aprilie

Autor: Financial Market
3 min

Consiliul de administrație al EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER, convoacă Adunările generale extraordinară și ordinară ale acționarilor pentru data de 27/28 aprilie 2023.

Cele mai importante puncte de pe ordinea de zi supuse votului acționarilor sunt:
• repartizarea fondului maxim de dividende estimat, de 82.712.573 lei din rezultatul net al exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2022, și a dividendului brut de 0,09 lei/acțiune, cu un randament de 7,1%, calculat la prețul de închidere de 1,27 lei/acțiune din data de 23 martie 2023.
• aprobarea situațiilor financiare, individuale și consolidate, aferente exercițiului financiar încheiat la 31 decembrie 2022, însoțite de Raportul auditorului independent și de rapoartele anuale ale Consiliului de administrație aferente acestora.
• aprobarea Programului de activitate în acord cu Strategia și politica de investiții a EVERGENT Investments S.A. și a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2023.
• aprobarea în cadrul Adunării generale extraordinare a ”Programelor 8 și 9” de răscumpărare a propriilor acțiuni.

În anul 2022 am continuat să livrăm valoare acționarilor, într-un context geopolitic și economic supus unor schimbări profunde. Cu un randament total al acțiunii EVER de 17,14% (inclusiv dividendul), am ocupat poziția a treia în topul companiilor din indicele de referință BET.

Deși acesta s-a depreciat cu 11%, iar BET-FI a scăzut cu 3,65%, EVERGENT Investments a avut cea mai bună dinamică a acțiunii, cu o apreciere de 11,84%, situându-se pe prima poziție în topul celor 5 societăți de investiții financiare care compun indicele BET-FI.

Ne-am atins obiectivele de bază: evoluția companiei și remunerarea acționarilor prin dividendele repartizate în valoare de 62,2 milioane lei și programe de răscumpărare în valoare de 38,5 milioane lei.

În prezent, poziția financiară solidă ne oferă libertatea de a reacționa cu promptitudine, cu scopul de a beneficia de oportunitățile acestei perioade marcate de volatilitate crescută, pentru a continua să creștem valoarea activelor pe termen lung.

Continuăm să privim cu încredere spre viitor, bazându-ne pe experiența echipei și soliditatea strategiei investiționale aprobată de Consiliul de administrație și acționari.”, a declarat Claudiu Doroș, Președinte al Consiliului de administrație și Director general al EVERGENT Investments.

În 2023, compania propune repartizarea de maxim 82,7 milioane lei pentru distribuția de dividende către acționarii săi în acord cu politica predictibilă de dividend din ultimii 15 ani.

Acest aspect este susținut de ratele de distribuire a dividendelor din ultimii ani, care demonstrează stabilitatea fluxurilor de numerar ale companiei, implicit o poziție financiară puternică pe piață.

CITESTE SI:  Nuclearelectrica a primit aviz favorabil din partea Comisiei Europene pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă

EVERGENT Investments continuă investițiile în Portofoliul Private Equity și recalibrează Portofoliile Financiar – Bancar și Energie – Industrial
Proiectele de tip private equity diferențiază compania față de ceilalți actori ai pieței de capital și aduc un raport atractiv randament/risc, cu profit semnificativ pe termen lung.

Cadrul legal al fondurilor de investiții alternative permite alocarea de până la 40% în active nelistate, iar EVERGENT Investments și-a setat o primă “bornă” de până la 25% din active pentru alocarea în aceste proiecte.

• Agrointens SA, companie din Grupul EVERGENT, a mărit suprafața pentru cultivarea afinelor prin achiziția unui teren de 23 ha în Rătești, județul Argeș, ajungând după plantare la o suprafață totală de 105 ha. Prin noua companie, EVER AGRIBIO, ce deține 50 ha în comuna Săucești, județul Bacău, Grupul își propune să intre pe segmentul BIO.
• Complexul rezidențial “ATRIA URBAN RESORT”, dezvoltat de EVERGENT Investments împreuna cu Cityring Development, se aliniază standardului nZEB de eficiență energetică, adică un consum de energie aproape de zero, care respectă principiile “eco-friendly”, începând cu Faza a-III-a a proiectului. Proiectul vizează construirea în 4 faze a 1378 apartamente. În prezent, este în derulare construirea Fazei 3, cu 350 apartamente, dintre care 17% au fost contractate deja.
• Prin EVER IMO, companie din Grupul EVERGENT Investments, continuă investițiile în real estate, în special în zona de nord a Bucureștiului, care are o dezvoltare rapida și vasta, atât pe segmentul rezidențial, cât și pe segmentul office.
• EVERGENT Investments a investit în sectorul IT prin achiziția unui pachet din acțiunile producătorului român de software MWARE Solutions SA.

Compania de software se diferențiază de jucătorii locali și chiar internaționali din sectorul IT deep-tech prin platforma sa tehnologică, ce introduce capabilitatea de analiză a datelor nestructurate din cadrul organizațiilor utilizând un model semantic de înțelegere a datelor bazat pe rețele neuronale, cu capabilități native de tip deep-learning și machine learning pentru a descoperi noi perspective în luarea deciziilor, înțelegerea clienților, noi indicatori și posibilități de automatizare a proceselor organizaționale bazate pe inteligența artificială.

În 2023, EVERGENT Investments propune prin bugetul de venituri și cheltuieli acționarilor o alocare de peste 30o milioane lei pentru programul de investiții.