BET
16060.28
-2.35%
BET-TR
35415.72
-2.36%
BET-FI
58033.56
-3.07%
BETPlus
2378.96
-2.4%
BET-NG
1159.51
-1.95%
BET-XT
1382.99
-2.41%
BET-XT-TR
2997.99
-2.42%
BET-BK
2957.08
-2.8%
ROTX
35766.76
-2.12%

Impetum Group dă startul ediției cu numărul 9 a studiului CONFIDEX

Autor: Financial Market
2 min

Impetum Group anunță demararea unei noi ediții a CONFIDEX, singurul studiu longitudinal din România menit să măsoare încrederea managerilor români în economie și să decripteze provocările cu care se confruntă mediul de business local.

Ajuns la ediția cu numărul 9, studiul a devenit deja un instrument reper pentru luarea deciziilor de business.

Managerii și antreprenorii din România sunt invitați din nou să participe la dezvoltarea celui mai amplu studiu de pe piața locală – ce analizează anatomia încrederii în economia românească – prin completarea chestionarului CONFIDEX Ediția 9 – ImpetumGroup Survey.

Mediul de afaceri românesc este un organism viu, sensibil la mișcările piețelor internaționale, dar și la măsurile care sunt luate pe plan intern. Primul semestru al anului a marcat un grad mai mare de optimism din partea managerilor, pe fondul evoluției ascendente a economiei românești în anul 2022.

Însă, pe măsură ce veștile mai puțin bune au început să apară, mai ales dacă vorbim de luna septembrie, ne întrebăm cât a mai rămas din acest optimism.

Pe final de an, ne confruntăm cu un grad redus de predictibilitate a cadrului fiscal, la care adăugăm o inflație ce a scăzut doar puțin, iar acum dă semne de stagnare, erodând în continuare puterea de cumpărare a consumatorilor și punând presiune pe costurile companiilor.

Prin urmare, suntem foarte curioși să aflăm cât se mai păstrează din optimismul începutului de an și către ce ne îndreptăm în viitorul apropiat”, spune Andrei Cionca, CEO Impetum Group.

Indicele încrederii, măsurat de studiul CONFIDEX, a atins cel mai jos nivel în perioada pandemiei, apoi, treptat, a început să urce, ajungând în primele șase luni din 2023 la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani (50,2).

CITESTE SI:  Grupul XTB anunță o creștere spectaculoasă a profitului și a bazei de clienți: Peste 100.000 de noi investitori au ales compania în trimestrul III al anului

După pandemie, revenirea post-pandemică, instabilitatea geopolitică generată de războiul din Ucraina, creșterea prețurilor la energie și o inflație galopantă, managerii români au început anul cu așteptări optimiste.

De altfel, pentru prima oară, rezultatele CONFIDEX din primul semestru au reliefat chiar și orientarea managerilor români spre export și piețe externe.

Analizând evoluția sectoarelor strategice din economie, anul 2023 se prezintă ca fiind unul provocator. De exemplu, agricultura are un an complicat.

Este prognozat un an cu producții peste 2022, dar cu pierdere financiară pentru mulți dintre agricultori, pe fondul condițiilor meteo dificile, la care se adaugă costul ridicat al input-urilor de anul trecut, care generează o presiune suplimentară pe prețuri.

De asemenea, industria prelucrătoare are un an de descreștere semnificativă, generată de scăderea cererii interne și stagnării economiei germane, principala piață de export a industriei românești”, a mai adaugat Andrei Cionca, CEO Impetum Group.

CONFIDEX este un demers Impetum Group și oferă, de peste 3 ani, o imagine clară asupra percepțiilor oamenilor de afaceri din România, realizând o radiografie a încrederii în economie.

Extrapolând tendințe, compania pune la dispoziția celor interesați un instrument care îi va ajuta să înțeleagă mai bine vremurile în care trăim și să ia decizii corecte și bine argumentate, cu impact pozitiv asupra mediului de business și societății în general.

Peste 2500 de antreprenori și C-Level executives au contribuit, în ultimele 8 ediții CONFIDEX, la stabilirea unor repere extrem de importante pentru economia românească, atât de valoroase în vremuri incerte, cum sunt cele pe care le traversăm în prezent.

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.