Indicii de la Bursa de Valori București au continuat creșterile la nivel săptămânal si de la începutul anului, deși ziua de vineri a adus rezultate mixte.
Valoarea tranzacțiilor a fost de 12,53 milioane de euro, în crestere ușoară comparativ cu ședința precedentă, Banca Transilvania fiind cea mai lichidă acțiune cu o valoare tranzacționată de peste 8 milioane lei.
La nivelul indicelui BET, creșteri de peste un procent au avut Romgaz (+1.03%), Purcari Wineries (+1.90%) si Medlife (+1.19%). Pe de altă parte, acțiunile Teraplast s-au depreciat cu 1.43%, BRD cu 0.69% si Transgaz cu 0.87%.
De la 1 ianuarie pana acum, BET-ul a câștigat 26%, BET-TR aproape 34% iar BET-AeRO 11%.
La nivel european, acțiunile au crescut cu aproximativ 1% vineri și au înregistrat un câștig săptămânal, indicele STOXX 600 avansând la un maxim de 8 săptămâni (+1.01% sau 455 de puncte), determinat de așteptările că marile bănci centrale au încheiat cu majorările dobânzilor.
Indicele german DAX40 a închis cu o creștere de 0,9%, ajungând vineri la 15.930, marcând cel mai înalt nivel din 31 august și o creștere de 4,6% în cursul săptămânii.
Investitorii au analizat o serie de date economice, inclusiv rapoarte care indică o încetinire a presiunilor inflaționiste în SUA, Marea Britanie și în țările europene, împreună cu scăderea prețului petrolului, ceea ce a ridicat așteptările că Fed, BoE și BCE ar putea iniția reduceri ale ratei dobânzii mai devreme decât se anticipase în 2024.
Câștigurile au fost ample în toate sectoarele cheie ale bursei de la Frankfurt, giganții din domeniul sănătății Bayer, Fresenius și Sartorius adăugând mai mult de 2%. De asemenea, sectorul financiar a închis puternic, Hannover Re și Deutsche Bank crescând cu peste 2,2%
In Italia, asigurătorul Generali a înregistrat o creștere de aproape 30% a profitului net ajustat pe primele 9 luni, în timp ce si-a reafirmat angajamentul față de obiectivele sale pentru 2024.
În același timp, London Stock Exchange Group și-a consolidat perspectivele de creștere pe termen mediu și a dezvăluit un program de răscumpărare de acțiuni de 1 miliard de lire sterline.
In Statele Unite, bursele au avut o evoluție în creștere ușoară vineri, S&P 500 și Nasdaq Composite crescând cu 0,13% respectiv 0,08% in timp ce Dow Jones a avut o evoluție stagnantă.
Această performanță a avut loc pe fondul unor rezultate variate ale veniturilor din trimestrul al treilea și al preocupărilor legate de creșterea economiei chineze. Un factor semnificativ în dinamica pieței a fost scăderea continuă a prețurilor petrolului, contractele West Texas Intermediate și Brent înregistrând scăderi de aproximativ 5% de-a lungul săptămânii, datorate creșterii stocurilor și încetinirii rafinării petrolului brut în China.
Totuși, vineri, prețurile si-au revenit si au încheiat ultimele cinci zile in scădere cu aprox 1%.
La nivel corporativ, actiunile Walmart, cel mai mare retailer din Statele Unite au scazut cu 8% după publicarea rezultatelor financiare trimestriale pe fondul unei prognoze in trimestrul IV sub așteptările analistilor.
De asemenea, datele din piața muncii publicate joi au indicat o creștere a cererilor inițiale de șomaj la 231.000 pentru săptămâna încheiată la 11 noiembrie, mai mare decât cifrele săptămânii anterioare. Această creștere a cererilor de șomaj și revizuirea în sus a datelor săptămânii precedente ar putea, de asemenea, să fi influențat sentimentul pieței.