Netflix (NFLX.US) are deja aproape 261 de milioane de abonamente de streaming și a adăugat 13 milioane de utilizatori noi, în ultimul trimestru al anului 2023, conform ultimelor rezultate financiare.
Astfel, compania a depășit cu aproape 50% prognoza Wall Street privind noile abonamente și, deși este clar că, indirect, numărul clienților plătitori a crescut datorită politicii sale de partajare a parolelor, cifrele arată că abonații se întorc la Netflix.
Înainte de deschiderea ședinței de azi pe Wall Street, acțiunile companiei câștigaseră deja aproape 10%, un avans de peste 20 de miliarde de dolari, capitalizarea actuală a companiei fiind de 215 miliarde de dolari.
Netflix a raportat un profit net în al patrulea trimestru de 937,8 milioane dolari, sau 2,11 dolari pe acțiune, față de 55,3 milioane dolari, sau 12 cenți pe acțiune, în perioada anului precedent.
Compania a înregistrat venituri de 8,83 miliarde de dolari pentru trimestrul respectiv, în creștere față de 7,85 miliarde de dolari în trimestrul IV din anul precedent.
Pe măsură ce Netflix se concentrează pe îmbunătățirea profiturilor, compania și-a crescut previziunile privind marja operațională pentru anul 2024 la 24%, de la un interval cuprins între 22% la 23%.
Compania preconizează, de asemenea, un câștig pe acțiune de 4,49 USD pentru primul trimestru fiscal din 2024, mai mare decât așteptările analiștilor.
Publicitatea – o pârghie pentru creșterea business-ului
Decizia de a face publicitatea disponibilă pe platformă a atras investitorii încă de la început, dar creșterea marjelor poate însemna că procesul decurge mai ușor decât se aștepta piața, iar interesul pentru un abonament „mai ieftin” cu reclame este ridicat.
Mai mult, pe piața americană, prețul de 6,99 dolari al planurilor publicitare nu a mai crescut din 2022… Iar Netflix are argumente din ce în ce mai puternice pentru a crește acest preț în curând și a testa „pragul cererii” cu acesta.
Compania a plătit peste 5 miliarde de dolari pentru WWE Raw (o emisiune de televiziune săptămânală de wrestling) și va pune la dispoziție transmisiuni în direct timp de 10 ani (începând cu 2025).
Se așteaptă ca Disney să semneze un contract cu ESPN în același timp, dar analiștii estimează că serviciul va fi mai scump față de cel oferit de Netflix.
Creșterea puternică a numărului de abonamente sugerează că utilizatorilor le place conținutul și serialele unice, ceea ce ar putea însemna că acești consumatori vor fi dispuși să plătească mai mult pentru ele.
Deocamdată nu se întrevăd creșteri ale prețului abonamentelor, probabil că Netflix vrea să atragă cât mai mulți oameni pe platformă pentru a efectua ulterior o „selecție”, crescând prețurile (și profiturile nete).
Așadar, scăderea cu aproape 5% a profitului pe acțiune nu i-a speriat pe investitori (marja EBIT s-a dovedit a fi oricum cu peste 3% peste previziuni). Fluxul de numerar liber este în creștere, iar în trimestrul al patrulea s-a dovedit a fi cu 25% mai mare decât previziunile. Acestea s-au ridicat la aproape 1,6 miliarde de dolari.
Netflix mai puternic decât concurenții
Spre deosebire de concurență, Netflix se descurcă foarte bine, lichiditățile și datoriile nu reprezintă o problemă. Acest lucru oferă un spațiu amplu pentru creșterea în continuare a cotei de piață.
Abonamentele pot avea o evoluție favorabilă în funcție de preț, în timp ce concurenții nu-și pot permite să coboare sub un anumit prag, de teama lichidității.
Există semne că monetizarea va face un pas chiar mai departe. Este posibil ca Netflix să ceară periodic consumatorilor plăți suplimentare, pentru servicii adiacente.
De asemenea, merită remarcat faptul că prosperitatea pieței de publicitate este acum incomparabil mai bună decât era în 2022, când existau temeri legate de recesiune. Astăzi, acestea au cedat în fața așteptatei „aterizări ușoare” a economiei americane.
Un sondaj realizat de Blackedge în rândul a 50 de mari cumpărători de publicitate corporativă a indicat că până la jumătate dintre aceștia ar fi interesați să semneze un contract cu Netflix.
Gigantul de streaming a ‘economisit’ 3,5 miliarde de dolari pe conținut în 2023, îmbunătățind fluxul de numerar liber, și a reușit să atragă milioane de consumatori plătitori pe platformă în ciuda acestor investiții mai mici.
Raportul dintre conținutul adăugat de Netflix și abonamente, s-a dovedit a fi în 2023 cel mai mic din ultimii peste 10 ani (indirect, din cauza unei creșteri bruște a abonamentelor).
Cu toate acestea, conținutul mai redus nu a împiedicat compania să crească. Acționarii au simțit pe propria piele cum reducerea cheltuielilor cu conținutul s-a dovedit a fi în beneficiul companiei și probabil că mai există încă mult loc pentru a reduce costurile.
Așadar, nu există niciun semn că la orizont se află o companie care să pună capăt dominației Netflix. Optimismul este în creștere, iar Netflix oferă pieței o bază solidă pentru ca acțiunile să se tranzacționeze „cu o primă” față de cele ale concurenților săi.