Prețurile petrolului se apreciază vineri dimineață, cotația WTI testând pragul de 25 USD in timp ce barilul Brent a trecut de 30 de dolari. Mișcarea a fost alimentată de informațiile conform cărora OPEC+ a stabilit o întâlnire pentru luni, 6 aprilie in vederea redeschiderii discutiilor privind cantitățile livrate. Reducerea producției va fi subiectul principal după ce Donald Trump a sugerat astfel de măsuri în urma postării unui mesaj pe Twitter. Președintele american a susținut că reducerea va fi între 10 și 15 milioane de barili pe zi.
Rezumatul dimineții
Indicii BVB au inchis sedinta de tranzactionare de ieri cu valori pozitive. BET-NG a avut cea mai mare crestere, inregistrand un avans de 3.60%. Valoarea tranzactiilor a fost de 11,5 milioane euro, in crestere comparativ cu sedinta precedenta.
Fondul Proprietatea (FP) a asigurat 37% din rulajul de azi, cu o valoarea tranzactionată de 20,9 milioane lei. Din cadrul indicelui BET, remarcam evolutia emitentului OMV Petrom (SNP) de 8.58%, influențată de anuntul de reducere a productiei de petrol cu aproximativ 10 milioane de barili, care a dus si la o crestere a pretului petrolului. La polul opus, Medlife (M) a inregistrat cea mai mare corectie, cu o scadere de 2.46%.
Peste ocean, indicii americani au încheiat sesiunea de ieri în creștere, mesajul postat pe Twitter de Președintele Trump cu privire la reducerea producției de petrol a îmbunătățit starea de spirit în piețe. S&P 500 a închis cu 2,28% pe creștere, Dow Jones +2,24%, iar Nasdaq a câștigat 1,72%.
Secretarul trezoreriei americane, Steven Mnuchin a spus că primele plăți de susținere vor fi efectuate în următoarele două săptămâni. In plus, S&P confirmă ratingul Statelor Unite la AA + cu o perspectivă stabilă iar Apple va ține toate magazinele din SUA închise până în luna mai.
De asemenea, Donald Trump a anunțat tot pe Twitter că se așteaptă ca Arabia Saudită și Rusia să reducă producția de petrol cu 10 milioane de barili pe zi sau chiar cu 15 milioane de barili pe zi, petrolul înregistrand o creștere care la un momentat a atins chiar 40% in cursul sedintei de tranzactionare.
Starea de spirit din Asia este departe de a fi optimistă. Nikkei scade cu 0,7%, S&P / ASX 200 se tranzacționează cu 1,7% în scădere, iar Kospi scade cu 0,8%. Indicii din China se depreciază.
Numărul de cazuri confirmate de coronavirus a depășit ieri un milion. Italia, Spania și Statele Unite reprezintă peste 45% din totalul cazurilor. Numărul total de decese este de 53.218. Peste 200.000 de pacienți s-au recuperat deja.
AUD este cea mai puternică dintre valutele majore, în timp ce CAD și NZD se situează la polul opus. USD este relativ puternic și câștigă față de majoritatea valutelor majore și emergente.
Indicatorul PMI pentru piața serviciilor din China publicat de Markit pentru luna martie a urcat de la 26,5 puncte la 43 de puncte. Indicatorul composite pentru martie a ajuns la 46,7 puncte (anterior 27,5 puncte).
[ajax_load_more]