Creanța reprezintă un drept patrimonial care arată îndreptățirea unui creditor de a pretinde unui debitor, îndeplinirea obligației contractuale de a da, de a face sau de a nu face ceva. Cu alte cuvinte, atunci când o companie are calitatea de creditor si trebuie sa încaseze contravaloarea unor bunuri sau servicii vândute unei alte companii de data aceasta debitoare, putem spune ca are o creanță de încasat. O obligatie, pentru a se putea numi creanță trebuie sa nu constituie obiectul vreunui litigiu (să fie creanță certă), să aibă o valoare precisă, cuantificabilă (creanță lichidă) si sa fi ajuns la maturitate (creanță exigibilă). Din punct de vedere contabil, creanța este un element de activ pentru creditor si un element de pasiv pentru debitor si se evaluează la valoarea nominală. In functie de termenul de achitare, creanțele se impart in creanțe pe termen scurt (cu data scadență mai mica de un an) si creanțe pe termen lung (cu scadență mai mare de un an).