Acțiunile Bittnet Systems (BNET), listate pe Piața Principală a Bursa de Valori București, au traversat un an dificil din perspectiva rezultatelor financiare, în contextul unei volatilități ridicate în sectorul IT și al blocajelor investiționale din economie.
Grupul Bittnet a încheiat anul 2025 cu venituri consolidate de 394 milioane lei, în scădere cu 2% față de 2024. Marja brută s-a redus la 61 milioane lei (-17%), iar EBITDA a coborât la 11,7 milioane lei, aproximativ la jumătate față de anul anterior. Profitul operațional s-a situat la 1,6 milioane lei, comparativ cu 12,6 milioane lei în 2024.
La nivel financiar, grupul a raportat o pierdere de 7,1 milioane lei, influențată inclusiv de ajustări mark-to-market aferente deținerii Softbinator (-2 milioane lei) și diferențe de curs valutar (-1 milion lei). Astfel, rezultatul brut consolidat a fost o pierdere de 5,9 milioane lei, iar pierderea netă s-a ridicat la 5,2 milioane lei.
Un an cu sezonalitate extremă și presiune pe primul semestru
Contextul macroeconomic și politic din 2025 – marcat de ciclul electoral prelungit, întârzieri în proiectele finanțate prin PNRR și reticență la investiții – a afectat semnificativ prima parte a anului. În S1 2025, veniturile din contractele cu clienții au scăzut cu 38,7%, la 103,9 milioane lei, iar grupul a raportat o pierdere operațională de 12,2 milioane lei.
Semestrul al doilea a adus însă o revenire puternică. Veniturile au crescut cu 23,7% față de S2 2024, la 290,3 milioane lei, iar profitul operațional (fără elemente excepționale) a urcat cu 42,4%, la 13,9 milioane lei.
EBITDA din S2 a avansat cu 52%, până la 22,9 milioane lei. Trimestrul al patrulea a concentrat 56% din veniturile anuale, peste media istorică de aproximativ o treime.
Evoluție mixtă pe liniile de business
Segmentul de Infrastructură digitală (Dendrio) a fost cel mai afectat de blocajele investiționale, dar a înregistrat și cea mai puternică revenire în T4.
În schimb, pilonul de Educație IT a raportat o creștere de 44% a veniturilor în 2025 față de 2024, susținută de extinderea cursurilor de cybersecurity, DevOps și Project Management, precum și de parteneriate noi și proiecte cu finanțare europeană.
Segmentul Platforme digitale & Software (Elian) a încheiat anul cu o cifră de afaceri în creștere cu 22% și o multiplicare semnificativă a profitului operațional, pe fondul consolidării veniturilor recurente și al implementărilor pentru clienți mari. Nenos a accelerat direcția product-first și a lansat noi agenți AI, obținând competența AWS în GenAI Services.
Fundament solid pentru 2026: backlog de 120 milioane lei și pipeline de peste 500 milioane lei
La începutul lui 2026, Bittnet intră cu un backlog deja contractat de aproximativ 120 milioane lei și un pipeline de vânzări de peste 500 milioane lei, cel mai mare din istoria grupului. În paralel, structura de costuri fixe a fost redusă sub nivelul din 2023.
Conducerea anunță continuarea optimizării structurii de business, simplificarea grupului și valorificarea unor active din portofoliu, inclusiv prin anularea unor acțiuni de trezorerie și potențiale măsuri de recompensare a acționarilor.
Mesajul pentru investitori este clar: 2025 a fost un an de ajustare și disciplină operațională, iar 2026 ar putea marca un punct de inflexiune, dacă reluarea investițiilor din sectorul public și privat se consolidează.



