BET
17422.94
0.19%
BET-TR
38401.96
0.19%
BET-FI
61968.57
0.19%
BETPlus
2579.74
0.16%
BET-NG
1234.59
0.46%
BET-XT
1502.55
0.19%
BET-XT-TR
3255.6
0.19%
BET-BK
3269.66
-0.01%
ROTX
38724.42
0.24%

Claudiu Cazacu, XTB: Energia solară, între provocările de producție și optimismul de pe burse

Autor: Financial Market
4 min

Energia solară va depăși producția de energie din cărbune în prima parte din 2025, estimează Agenția Internațională pentru Energie, iar China va rămâne actorul principal în producția de panouri și echipamente.

În acest context, Europa are nevoie să își dezvolte tot mai mult propriile capacități”, constată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

„Sistemele solare” – surse tot mai căutate de energie regenerabilă

În condițiile prețurilor foarte ridicate la energie, apetitul pentru sisteme solare, în interiorul categoriei mai largi a surselor regenerabile, a crescut puternic.

Distribuția instalațiilor noi nu s-a limitat la sudul însorit, dezvoltări ample fiind observate inclusiv în regiuni nordice ale Europei. În același timp, proiecte majore sunt anunțate în sudul continentului.[emaillocker]

În apropierea muntelui Etna din Sicilia, Enel are în plan să investească 600 de milioane de Euro și să mărească producția fabricii de panouri solare 3Sun de 15 ori.

Costurile de producție în China rămân mai scăzute decât cele din Europa, dar continentul încearcă să își diversifice sursele de aprovizionare, după ce blocajele de aprovizionare au atras atenția asupra riscurilor dependenței de regiuni îndepărtate pentru producția de bunuri esențiale.

Banner Conor

Pe de altă parte, Enel Green Power promite o nouă structură a celulei solare, care ar putea capta razele soarelui de pe două suprafețe și atinge o eficiență de 30%, alături de alte beneficii, precum o durată de viață mai ridicată și o degradare mai lentă a performanței an de an.

În medie, panourile actuale la preț accesibil ating în jur de 20% eficiență, deși unele variante depășesc 22%, iar Jinko Solar a anunțat recent un nou produs care atinge 23,86% eficiență.

Pentru operatori va conta, însă, raportul dintre preț și producția totală de energie, nivelul de eficiență fiind calculat inclusiv în funcție de durata de viață a proiectelor, costul panourilor, al altor echipamente și costul de întreținere.

UE are obiectivul de a instala 600 GW până în 2030, iar, potrivit grupului SolarPower Europe, anul acesta au fost instalate panouri de 40 GW. Pentru a nu depinde într-o măsură prea mare de China, Europa are nevoie să își dezvolte propriile capacități.

Nevoia de energie regenerabilă în creștere

Trendul de electrificare auto ridică deja problema disponibilității resurselor de energie accesibile ca preț pentru a asigura mobilitatea viitoare.

Înlocuirea motoarelor pe combustie internă cu variante în primul rând electrice va duce la o nevoie de energie pe care infrastructura actuală nu este pregătită să o producă și să o livreze eficient. Investițiile în energie regenerabilă sunt, astfel, cu atât mai importante.

Agenția Internațională pentru Energie (IEA) anticipează că energia solară va depăși producția de energie din cărbune în prima parte din 2025, iar China va rămâne actorul principal în producția de panouri și echipamente, cu o cotă de 75% în 2027, în scădere de la 90% în prezent.

Banner Conor

Politici publice de susținere a „sistemelor solare”

Reforme și legi noi sprijină dezvoltarea sistemelor solare în China, India și SUA, China fiind văzută de IEA a adăuga aproape jumătate din capacitățile de energie regenerabilă la nivel global între 2022 și 2027.

În SUA, de asemenea, politicile publice susțin instalarea de panouri solare prin deduceri fiscale la nivel federal de 30%, în creștere de la 26%, la care se adaugă, în unele state, deduceri fiscale suplimentare.

Pe de altă parte, cele mai multe panouri sunt importate din Asia. O investigație a Ministerului Comerțului din SUA a concluzionat că 4 companii din China ar trebui supuse unor taxe vamale suplimentare.

CITESTE SI:  Producătorii auto europeni se confruntă cu dificultăți pe fondul tranziției istorice către vehicule electrice

În cazul acestor companii, s-ar fi constatat că operațiunile de asamblare în Cambodgia, Malaezia, Thailanda și Vietnam ar fi reprezentat doar o parte modestă a procesului de producție, fiind, de fapt, un mod de a evita barierele impuse importurilor din China.

Aceasta ar putea fi o veste bună pentru producători precum Hanwha din Coreea de Sud, care deține o fabrică în Malaezia și nu este vizată de sancțiuni. Compania deține, de asemenea, o fabrică în SUA, o construiește pe a doua și are în plan o a treia fabrică, deoarece beneficiază de stimulentele din legea pentru reducerea inflației (IRA).

Pe de altă parte, pentru a concura cu țările cu costuri mici din Asia, producția din SUA are nevoie de facilități pentru module mari, noi și eficiente, care ar lua cel puțin doi ani pentru a fi construite și a opera la capacitate.

Creșterea costului cu materiile prime a redus, de asemenea, profitabilitatea așteptată, ducând la trecerea pe pauză a unor proiecte.

Efectele „sistemelor solare” pe burse

Unele din companiile majore din sectorul panourilor și echipamentelor solare au avut un an foarte volatil, reușind totuși să ofere o performanță bună relativ la indicele S&P500 al bursei americane, aflat în scădere de 16,6% anul acesta (până pe 5 decembrie).

JinkoSolar Holding (JKS), producător chinez de panouri solare, listat în SUA, și-a crescut cifra de afaceri cu 70,3% în ultimele 4 trimestre față de 2021, dar profitul a scăzut cu 73%.

Acțiunile au avut o jumătate de an foarte bună, dar au pierdut gradual din avans, ajungând la un plus de 14,3% anul acesta, față de 62,9% la vârful din 8 iulie.

Daqo New Energy, care furnizează materialul mono și poli-cristalin din care sunt realizate panourile, a avut un profil similar, cu creșteri inițiale de până la 83,4% anul acesta, pe 7 iulie, din care două treimi au fost spulberate, ajungând la 28,25% de la începutul anului până pe 5 decembrie.

Cu toate acestea, unele din firmele listate din domeniu au strălucit, în special în raport cu trendul descendent în care au intrat acțiunile și obligațiunile din SUA anul acesta.

First Solar e văzută drept câștigătorul principal al legii pentru reducerea inflației (IRA), are planuri de a dezvolta o fabrică nouă și derulează un contract de 5,4 GW cu Lightsource bp. Compania a crescut cu 91,76% anul acesta, înaintea deschiderii de pe 6 decembrie.

Enphase Energy, cu un plus de 83,57% în aceeași perioadă, ocupă un loc pe podium. Această companie produce micro invertoare, necesare conversiei curentului continuu din panouri în curent alternativ utilizabil în gospodării, sisteme de stocare și stații de încărcare pentru automobile electrice.

Enphase Energy beneficiază atât de entuziasmul investitorilor față de filonul solar, dar și față de stimulentele pentru industria auto electrică.

Scenarii posibile pe termen scurt, mediu și lung

Pe termen scurt, propulsia oferită de curenții favorabili ai cadrului legislativ și apetitului pentru sectorul de energie a oferit un impuls major producătorilor americani, însă profitul semnificativ acumulat de investitori și incertitudinea ridicată măresc riscul marcării de profituri și, implicit, al unor corecții temporare.

Pe de altă parte, măsurile recente de relaxare graduală a politicilor foarte restrictive din China ar putea ajuta inclusiv titlurile din domeniul solar, „înseninate” de speranța unor relaxări care să repornească economia.

Pe un orizont mai lung, însă, ambele segmente ar putea avea susținerea piețelor, fiind aliniate la nevoia majoră și în creștere pentru energia regenerabilă, se mai arată în analiza casei de brokeraj XTB România.[/emaillocker]

Ti-a placut acest articol?

Ti-a placut acest articol?

Susține activitatea Financial Market.

Contribuția lunară poate fi anulată în orice moment folosind link-ul din email.